Curtea Supremă i-a condamnat, pe 24 martie, pe Dorin Cocoș la 2 ani de închisoare cu executare, pe Gheroghe Ștefan la 3 ani de închisoare cu executare, pe Gabriel Sandu la 2 ani de închisoare cu executare și pe Nicolae Dumitru (Niro) la 1 an și șase luni cu suspendare și 90 de zile de muncă în folosul comunității. De asemenea, celor patru inculpați le-au fost confiscate sume de bani, după cum urmează: Dorin Cocoș – 3,7 milioane de euro, Gheorghe Ștefan – 3,9 milioane de euro, Gabriel Sandu – 2,19 milioane de euro și Nicolae Dumitru – 1 milion de euro.

Potrivit motivării instanței, Gabriel Sandu a primit 2 ani de închisoare cu executare pentru că „a avut o încercare de a crea o aparenţă de legalitate, la care însă a renunţat cu uşurinţă, dorinţa sa de afirmare politică fiind mai presus de rolul şi responsabilitatea pe care o avea în calitatea sa de ministru”.

În cazul lui Gheorghe Ștefan, a fost avută în vedere „poziţia din care şi-a exercitat influenţa asupra inculpatului Sandu Gabriel, rolul său major în a-l influenţa pe acesta (…) demersurile, diligenţele şi atitudinea constant proactivă în realizarea scopului final şi de asemenea atitudinea şi poziţia constant disimulatorie şi nesinceră abordată pe parcursul întregului proces penal”.

Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO
Recomandări
Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO

În cazul lui Dorin Cocoș, potrivit motivării, contribuția a fost aceea de „a se asigura că fiecare dintre inculpaţii din prezenta cauză îşi va îndeplini partea de obligaţie în vederea încheierii contractului cu licenţe Microsoft, a stabilit contactele dintre inculpaţi şi martorii cumpărători de influenţă Florică Claudiu şi Dinu Pescariu, a avut grijă ca fiecare dintre inculpaţi să-şi încaseze comisioanele”.

În fine, în ceea ce-l privește pe Dumitru Nicolae, a fost avută în vedere „contribuţia redusă şi lipsa de putere de decizie în a influenţa factori decizionali în încheierea contractului cu licenţe Microsoft din anul 2009 a inculpatului”.

ICCJ a decis că pedesele vor fi stabilite „într-o proporţie corespunzătoare implicării fiecăruia dintre inculpaţi (…) fără a ignora însă faptul că beneficiarii reali ai unor sume exorbitante din aceste contracte cu licenţe Microsoft au fost martorii cumpărători de influenţă Florică Claudiu şi Dinu Pescariu, titularii de drept ai acestor contracte”.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

The Guardian: Alegătorii din România sunt furioşi. Ce urmează după victoria şocantă a ultranaţionalistului în primul tur
Știrileprotv.ro
The Guardian: Alegătorii din România sunt furioşi. Ce urmează după victoria şocantă a ultranaţionalistului în primul tur
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Județul din România care atrage investiții străine semnificative. Va avea parc industrial nou și se va construi un cargo pentru transport aerian
FANATIK.RO
Județul din România care atrage investiții străine semnificative. Va avea parc industrial nou și se va construi un cargo pentru transport aerian
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Un influencer de pe TikTok care l-a susţinut pe Georgescu regretă decizia: "Am fost un prost. Am fost folosit precum un câine"
Observatornews.ro
Un influencer de pe TikTok care l-a susţinut pe Georgescu regretă decizia: "Am fost un prost. Am fost folosit precum un câine"
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI