În anul 2011, Universitatea clinică Inselspital din Berna a publicat în paginile revistei „BMC Health Services Research” rezultatele unui studiu care confirmă faptul că medicii au un scris oribil.

Acestă problemă aparent minoră, este de fapt foarte gravă. Același studiu nenționat evidenția că din 200 de cazuri de deces survenit în urma utilizării incorecte de medicamente, 25 la sută au avut drept cauză rețete cu scris indescifrabil.

Iar dacă aceste procente par departe de cazurile reale, o situație din Constanța demonstrează că și pacienții români pot fi afectați de scrisul ilizibil al medicilor, potrivit reporterntv.ro.

Mama unei fetițe de 2 ani nu i-a putut elibera tratamentul copilului din cauza faptului că farmacista nu a reușit să descifreze scrisul medicului. Pe rețeta copilului scria Ampicilină și Gentamicină, însă scrisul era ilizibil. O greșeală de tratament poate pune, în mod cert, viața pacientului în pericol.

Tot medicii sunt cei care trag un semnal de alarmă cu privire la această situație: “A luat un medicament cu altul prin simplul fapt că nu înțeleg scrisul. E o greșeală foarte mare. Foarte mulți pacienți pot avea boli asociate, poate să îi prejudicieze starea de sănătate. În loc să aibă un rol benefic, să fie nefolositor sau nebenefic pentru evoluția și starea de sănătate”, a declarat medicul de familie Camelia Vasilescu.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Sursă foto reporterntv.ro.


EXCLUSIV. ”Barbie de România” are… avioane-n cap! N-a luat încă BAC-ul, dar învață germană și vrea să fie stewardesă


 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI