Procurorii anticorupție susțin că, în cursul anului 2014, primarul Horia Tiseanu a pretins de la reprezentantul unei firme o ”atenție”. Mai exact, 10 la sută din valoarea unui contract de lucrări, estimat la 317.817 de lei. Așa că edilul a primit efectiv suma de 17.000 de lei, potrivit DNA.

„În schimbul acestor bani, inculpatul a facilitat firmei omului de afaceri câștigarea selecției de oferte (la cererea primarului Tiseanu Horia Laurențiu au fost întocmite alte 2 oferte la prețuri superioare, fapt ce a asigurat desemnarea ca și câștigătoare a ofertei societății reprezentate de omul de afaceri) și a procedat la aprobarea încheierii contractului respectiv”, au menționat procurorii DNA.

Mașina Poliției Locale, folosită de edil după bunul plac

În același an, Tiseanu a apelat la ajutorul a trei suspecți implicați în dosar. Atunci, a dispus cumpărarea unei mașini de lux pe care să o folosească în interes personal, prin încălcarea legii.

Procurorii DNA au indicii prin care susțin că mașina a fost cumpărată din fondurile alocate Poliției Locale Câmpina. Instituția fără personalitate juridică se afla în subordinea directă a primarului Tiseanu. Edilul s-ar fi folosit de acest tertip pentru că Primăria Câmpina nu avea dreptul de a achiziționa autoturisme pentru folosință proprie.

„Pentru a păstra o aparență de legalitate, au fost întocmite două facturi pentru cumpărarea autoturismului, ambele emise de societatea reprezentată de suspectul Micu Costin-Octavian, în valoare totală de 131.600,66 lei (79.802,20+51.798,46 lei), echivalent al sumei de 29.654 euro. Ulterior, documentele respective au fost înregistrate în contabilitatea instituției publice în conturi separate, cu consecința aparentei respectări a pragului valoric legal de 18.000 de euro, în contextul în care s-a considerat că o achiziție în această limită ar fi fost legală (este de menționat că potrivit O.U.G. 34/2009, cu completările ulterioare, instituțiilor publice li se interzisese la acea dată însuși dreptul de a achiziționa autoturisme)”, mai arată procurorii.

Referendumul din Moldova trece la limită: dar anunță ceva profund defect
Recomandări
Referendumul din Moldova trece la limită: dar anunță ceva profund defect

Achiziție ilegală, cerută de primar

Conform anchetatorilor, Tiseanu a prejudiciat bugetul local. Totodată, prin folosirea ilegală a autoturismului, a implicat în afacerea oneroasă și societatea reprezentată de suspectul Micu Costin-Octavian. Motivul: achiziționarea autoturismului a fost făcută prin încălcarea prevederilor legale.

De altfel, aceste nereguli au fost semnalate și de inspectorii Curții de Conturi într-un raport întocmit în cursul anului 2015.

Pentru toate aceste fapte, procurorii DNA au decis să-l plaseze pe Horia Tiseanu sub control judiciar timp de 60 de zile. În tot acest interval, Tiseanu nu își va putea excercita funcția de primar al municipiului Câmpina.

În același dosar, procurorii anticorupție au mai dispus efectuarea urmăririi penale față de suspecții Gheorghe Ecatrinescu, la data faptei director economic în cadrul Primăriei municipiului Câmpina, Carmen Daniela Gheorghe, la data faptei director executiv în cadrul Poliției Locale Câmpina, și Costin-Octavian Micu, reprezentant legal al unei societăți comerciale, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

sursă foto: ziarulincomod.ro

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Minoră agresată sexual de un profesor, în București. Mama ei nu a denunțat fapta, iar fata a fost violată ulterior
Știrileprotv.ro
Minoră agresată sexual de un profesor, în București. Mama ei nu a denunțat fapta, iar fata a fost violată ulterior
Legătura neștiută dintre Mitică Dragomir și regretata Delia Budeanu. Nimeni nu a știut despre prietenia lor: "Copiii noștri au fost...”
Viva.ro
Legătura neștiută dintre Mitică Dragomir și regretata Delia Budeanu. Nimeni nu a știut despre prietenia lor: "Copiii noștri au fost...”
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale?  „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Libertateapentrufemei.ro
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale? „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Gara singuratică în care nu mai calcă aproape nimeni. A fost renovată recent, dar sub 300 de pasageri au luat trenul de aici, într-un an întreg
FANATIK.RO
Gara singuratică în care nu mai calcă aproape nimeni. A fost renovată recent, dar sub 300 de pasageri au luat trenul de aici, într-un an întreg
Marius Șumudică, gest suburban după al treilea gol al Rapidului » Derapajul antrenorului care a purtat o geacă de 1.800 de euro pe Giulești
GSP.RO
Marius Șumudică, gest suburban după al treilea gol al Rapidului » Derapajul antrenorului care a purtat o geacă de 1.800 de euro pe Giulești
Zodiile care pot da lovitura vieții până pe 28 octombrie. Astrele se aliniază la fix în favoarea lor
FANATIK.RO
Zodiile care pot da lovitura vieții până pe 28 octombrie. Astrele se aliniază la fix în favoarea lor
Cum s-a îmbrăcat Dana Budeanu la înmormântarea fostei soacre, Delia Budeanu. Cu ochelari fumurii, rochie neagră din dantelă și o blană de lux, stilista a atras toate privirile la biserică! FOTO
Unica.ro
Cum s-a îmbrăcat Dana Budeanu la înmormântarea fostei soacre, Delia Budeanu. Cu ochelari fumurii, rochie neagră din dantelă și o blană de lux, stilista a atras toate privirile la biserică! FOTO
„Pot face aceeași muncă precum un bărbat”: Prima femeie comandant de pe front din Ucraina vorbește despre război, suferință și speranță
Financiarul.ro
„Pot face aceeași muncă precum un bărbat”: Prima femeie comandant de pe front din Ucraina vorbește despre război, suferință și speranță
"Să nu nască, n-avem incubatoare!" Maria Rohnean, despre momentul în care a adus pe lume gemeni prematuri
Observatornews.ro
"Să nu nască, n-avem incubatoare!" Maria Rohnean, despre momentul în care a adus pe lume gemeni prematuri
Horoscop 23 octombrie 2024. Săgetătorii sunt în formă în multe feluri și starea de bine interioară nu poate fi tulburată așa de ușor
HOROSCOP
Horoscop 23 octombrie 2024. Săgetătorii sunt în formă în multe feluri și starea de bine interioară nu poate fi tulburată așa de ușor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI