Ceremonia religioasă a fost organizată după ce Alteţelor Lor Regale au dorit să aibă o slujbă de binecuvântare a cununiei lor pe pământ românesc, fiind invitaţi de către Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscop de Alba Iulia, la Catedrala Încoronării, locul unde au fost încoronaţi Regele Ferdinand şi Regina Maria, în 15 octombrie 1922, în calitate de suverani ai României Mari, potrivit mediafax.ro.
Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu au fost primiţi cu aplauze
Ceremonia religioasă a fost oficiată cu uşile închise, la ea participând întocmai ca acum 20 de ani, membri ai familiei, prieteni, colegi şi colaboratori apropiaţi, iar oamenii veniţi au putut să asculte slujba din curte. Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu au fost primiţi cu aplauze la intrarea în curtea Catedralei de oameni de toate vârstele, iar mulţi i-au fotografiat şi filmat. Un grup de fetiţe, care nu au avut o poziţie favorabilă să-i fotografieze, a cerut celorlalţi mai norocoşi imaginile.
Ultimele cununii regale care au avut loc în ţara noastră au fost cea a Principelui Moştenitor George al Greciei cu Principesa Elisabeta a României, în anul 1921, la Catedrala Mitropolitană din Bucureşti, şi cea a Principesei Ileana cu Arhiducele Anton al Austriei, în anul 1931, la Castelul Peleş.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro