Regele Mihai a trăit aproape un secol cu simțul datoriei, cu credință și cu iubire de țară, afirmă principesa Margareta, într-un mesaj transmis cu ocazia împlinirii vârstei de 95 de ani de către fostul suveran.
„Sărbătorim împreună pe Regele Mihai, tatăl meu, ajuns astăzi la vârsta de 95 de ani. Aniversarea Majestății Sale are loc în anul împlinirii a 150 de ani în care Coroana Română a servit istoria României, identitatea și continuitatea națiunii. Regele Mihai a trăit aproape un secol de viață cu simțul datoriei, cu credință și cu iubire de țară. Copil, el a reunit speranțele națiunii, a reprezentat Statul și instituțiile sale. Mai târziu, Regele, împreună cu Regina-mamă Elena, s-a opus cu demnitate și curaj unui deceniu de sângeroase dictaturi succesive. După 1947, Regele Mihai a reprezentat simbolul a trei virtuți: statalitatea, Coroana și democrația. În ultimii aproape 27 de ani, Regele ne-a învățat, prin puterea exemplului personal, principiile în care a crezut tot timpul: generozitatea, loialitatea, spiritul de răspundere”, se arată în mesaj.
Principesa îndeamnă la aducere aminte față de regina Ana, cea care „i-a stat alături regelui, cu devotament, întreaga sa viață”.
„Să ne aducem aminte astăzi de Regina Ana, mama mea, care i-a stat alături Regelui, cu devotament, întreaga sa viață. Povestea de dragoste a părinților mei a mers mai departe decât destinul lor personal. Regele Mihai și Regina Ana au trăit împreună povestea unui exil, a unei țări și a unei jumătăți dintr-un secol greu de înțeles. Să ne arătăm admirația, iubirea și respectul față de Regele Mihai și să-i urăm liniște și sănătate!”, menționează Custodele Coroanei Române.
Bolnav, după ce a fost diagnosticat cu leucemie şi operat, Majestatea Sa îşi petrece aniversarea în Elveţia, unde urmează o perioadă de recuperare. Alături îi sunt două dintre fiice, Principesa Sofia şi Principesa Elena, a anunţat săptămâna trecută Casa Regală.
Citește și: Regele Mihai îşi sărbătoreşte ziua de naştere. Monarhul împlineşte 95 de ani
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro