UPDATE: Rareș Văduva va fi demis de premierul Dacian Cioloș, după ce a fost pus sub acuzare de procurorii DNA. Alţi cinci foşti şefi din instituţie, respectiv Gheorghe Nicolae, Gelu Oltean, Nelu Zărnică, Gheorghe Popa şi Ioan Dorin Popa, au fost puşi sub urmărire penală de DNA, fiind acuzaţi că ar fi delapidat bani din fondurile operative.

UPDATE: Fostul șef DIPI, comisarul-şef Gelu Oltean, a fost chemat luni la DNA, fiind audiat în același dosar în care a fost pus sub acuzare Rareș Văduva, scrie News.ro.

UPDATE: Procurorii DNA au deschis pe numele lui Rareș Văduva un dosar de corupție. Șeful DGIPI este acuzat de abuz în serviciu, favorizarea infractorului și deturnare de fonduri. Se pare că acest nod dosar a fost disjuns din cel în care fost ministru de Interne lui Gabriel Oprea este și el acuzat de abuz în serviciu.

Comisarul-şef Rareş Văduva, şeful Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă din cadrul MAI, care a fost audiat, luni dimineaţă, la DNA, a fost pus sub acuzare pentru favorizarea făptuitorului, obstrucţionarea justiţiei, deturnare de fonduri şi abuz în serviciu cu obţinerea de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, după ce procurorii au descoperit detalii noi în dosarul în care a fost trimis în judecată Gabriel Oprea şi fostul şef al DIPI, comisarul-şef Nicolae Gheorghe, arată surse judiciare.

Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO
Recomandări
Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO

Procurorii au disjuns o parte a dosarului în care au fost trimişi în judecată fostul vicepremier Gabriel Oprea, fostul şef al DIPI Nicolae Gheorghe şi fostul adjunct al şefului DIPI, Nelu Zărnică, arată surse judiciare.

Noile fapte pe care le investighează procurorii, în acest nou dosar în care a fost audiat Rareş Văduva, sunt de favorizare a făptuitorului, obstrucţionarea justiţiei, deturnare de fonduri şi abuz în serviciu cu obţinerea de foloase pentru sine sau pentru altul şi au legătură cu modalitate de atribuire a unor fonduri ale instituţiei au declarat surse judiciare pentru News.ro. În perioada la care se face referire, comisarul şef Rareş Văduva ocupa funcţia de adjunct al şefului DIPI.

Rareş Văduva, şeful Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI) din Ministerul Afacerilor Interne, a ajuns la DNA luni dimineaţă, însoţit de avocat. 

Rareş Văduva a părăsit sediul DNA în jurul orei 9.30, fiind însoţit de avocatul său. El nu a vrut să precizeze în ce calitate a fost chemat la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, declarând că „informaţiile clasificate sunt şi trebuie să rămână clasificate”.

Văduva a mai spus că nu va face declaraţii, iar punctul său de vedere va fi exprimat, pe cale legală, în cadrul dosarului penal.

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO
Recomandări
Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

Rareş Văduva este la conducerea DIPI din luna februarie, după ce Nicolae Gheorghe a fost demis de la conducerea acestui departament, alături de adjunctul său Nelu Zărnică, cei doi fiind puşi sub acuzare de procurorii DNA pentru abuz în serviciu şi deturnare de fonduri în dosarul legat de cumpărarea de către DIPI a unui Audi A8 pentru protecţia demnitarilor.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Știrileprotv.ro
Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI