UPDATE 2 noiembrie, 20:35. Ministrul de Interne, Dragoș Tudorache, a prezentat primele concluzii ale exercițiului „Seism 2016”.

„Au fost mai mult de 6000 de oameni angrenaţi în acest exerciţiu şi mai mult de 680 de mijloace tehnice mobilizate începând de la autoutilitare de toate categoriile şi terminând cu elicoptere şi alte echipamente specifice unor astfel de situaţii de urgenţă, în speţă un cutremur mare. Ceea ce noi am căutat să validăm a fost, în primul rând, modul de comandă şi de control a unei astfel de intervenţii”, a spus Tudorache, potrivit Mediafax.

„În aceste două zile am avut o structură de comandă bine definită, clară, cu rolul foarte clar şi care a dat rezultatele pe care eu le-am aşteptat. Nu am mai avut situaţii de genul 2-3 oameni la diverse nivele care îşi asumă comanda în acelaşi timp şi nu ştie cine dă ordine. S-a ştiut foarte clar cine a dat ordinele, s-a ştiut foarte clar cine îşi asumă comanda operativă”, a explicat Dragoş Tudorache.

Totuşi, el a afirmat că au fost şi lucruri care nu l-au mulţumit, referitoare la comanda şi controlul, respectiv modul de interacţiune între autorităţile centrale şi cele locale.

”Aici mai avem de lucru pentru că, în primul rând, la nivel tehnic, capacităţile de comunicaţii între autorităţile centrale şi cele locale şi judeţene trebuie îmbunătăţite şi, la fel, la nivel de protocoale de intervenţie la nivel judeţean, acolo e clar că va trebui să mai intervenim”, a menţionat Tudorache.

Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie
Recomandări
Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie

De asemenea, ministrul de Interne a afirmat că registrul naţional de capabilităţi, care a fost actualizat în acest an, nu reflecta întru totul situaţia din teren .

Totodată, el a mai spus că drumul autospecialelor ISU de la Bihor la Iaşi a durat 12 ore.


UPDATE 2 noiembrie, 15:30. Primăria Capitalei a anunțat, miercuri, că poate asigura paturi pentru 44.500 de sinistraţi, precum și o masă caldă pentru 4.261 de oameni, timp de două zile.

În cadrul exerciţiului ”Seism 2016”, Primăria Municipiului Bucureşti a anunțat că a pus la dispoziţia sinistraţilor 12 şcoli din Capitală, câte două în fiecare sector, independente în ceea ce priveşte energia electrică şi apă potabilă. Cele 12 unităţi sunt dotate cu echipamente şi materiale necesare în situații de urgenţă, precum un cutremur major. Astfel, în fiecare şcoală există câte 260 de paturi de campanie, pături, generatoare, lanterne şi tărgi. Sălile de sport aferente celor 12 şcoli asigură o capacitate de aproximativ 4.500 locuri.

Totodată, Arena Naţională este utilată şi dotată cu materiale şi echipamente necesare supravieţuirii în situaţii de urgenţă: 20.000 paturi de campanie, 20.000 de paturi de dormit şi 3.000 de marmite, anunţă Primăria Generală.

Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO
Recomandări
Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO


UPDATE 2 noiembrie, 11:50. Simularea de cutremur a forţelor MAI continuă. Se intervine pentru o nouă replică a cutremurului, de 5,2 grade pe scara Richter.

În cea de-a doua zi a exerciţiului, echipele de intervenţie derulează un exerciţiu de salvare a oamenilor din cartierele Rahova, Vitan şi Dămăroaia, după o replică a seismului, de 5,2 pe Richter.

Pentru intervenţie au fost mobilizate forţele aflate în prezent în bazele de operaţii din Bucureşti.

Care este scenariul

Conform scenariului, în zona Rahova au fost identificate opt clădiri în diferite stadii de avariere. Aproximativ 300 de persoane sunt rănite, 50 sunt decedate şi 300, sinistrate, conform Mediafax.

În zona Mall Vitan au fost avariate şase blocuri de locuinţe, iar în cartierul Colentina – zona Fundeni, au fost înregistrate cinci imobile avariate în diferite stadii. Conform scenariului, aici ar exista aproximativ 300 de persoane rănite, 80 decedate şi 300 sinistrate.

O altă zonă afectată din Bucureşti este carierul Dămăroaia, unde exerciţiul simulează intervenţia la 15 clădiri avariate, blocuri de locuinţe şi locuinţe individuale. În această zonă se estimează un număr de 150 de răniţi, 50 decedaţi şi aproximativ 400 de sinistrați.

Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile
Recomandări
Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile

Simulările nu se desfăşoară, însă, în zonele unde se presupune că s-au prăbuşit clădiri, ci în zonele Chimopar şi Fabrica de Bere din Capitală.

UPDATE 2 noiembrie, 8:30. Simularea de cutremur a continuat și în cursul nopții de marți spre miercuri. După mobilizarea pe timp de zi, sute de salvatori au făcut noapte albă. Sirenele au sunat fără oprire și au anunțat explozii cu mii de morţi şi răniţi. În Bucureşti, alarma s-a dat în centrul vechi, unul dintre punctele sensibile ale capitalei în cazul unei tragedii. Exerciţiile vor continua până în această după-amiază.

UPDATE ora 23:10. În exercţiţiul „Seism 2016” s-a luat în calcul că ar fi produse 1.500 de decese, 3.910 oameni ar fi răniţi şi 2.600 ar fi rămas fără adăpost în Bucureşti, iar în Iaşi, ar fi fost 875 de morţi 2.200 de răniţi şi 750 sinistraţi, a spus Raed Arafat. De asemenea, secretarul de stat a vorbit despre problemele în gestionarea voluntarilor, bunurilor pentru cazarea sinistraţilor şi a ajutoarelor care ar putea să vină dar şi despre întârzierea unor echipaje.

În Bucureşti, potrivit scenariului de desfăşurare al exerciţiului, au fost înregistrate 3.910 persoane rănite, 1.500 persoane decedate, iar 2.600 de persoane sunt sinistrate – rămase fără adăpost. De asemenea, au fost înregistrate avarii la: 147 de imobile, un spital, 4 şcoli, sediile a 2 agenţi economici, precum şi la reţeaua  de transport gaz metan între uzina “Republica” şi zona rezidenţială. Din motive de securitate, utilităţile au fost sistate şi vor rămâne aşa până când vom avea certitudinea că infrastructura specifică poate funcţiona în condiţii de siguranţă. Cele mai afectate zone din Bucureşti au fost Centrul Istoric, cartierele Pantelimon, Băneasa şi Pajura, precum şi în zona Calea Moşilor şi George Coşbuc, arată MAI.

În Iaşi au fost înregistrate 2.200 persoane rănite, 875 decedate, 750 persoane sinistrate. De asemenenea, în cel mai important oraş din Moldova, potrivit scenariului, au fost 60 de imobile avariate, o avarie structurală la un baraj, precum şi o rupere de terasament în localitatea Târgu Frumos. Cea mai afectată zonă a fost zona centrală din Municipiul Iaşi. 45 dintre imobilele avariate nu mai pot fi locuite, transmite MAI.

UPDATE ora 20:30. Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a introdus o nouă etapă în exerciţiul de simulare a unui dezastru de proporţii în Bucureşti şi în Iaşi. Astfel, scenariul care a început marți dimineață a fost completat cu intervenţia pentru o replică cu magnitudinea de 5,6 pe scara Richter în urma căreia au fost distruse mai multe clădiri din centrul Capitalei şi cartierele Pantelimon şi Pajura.

„În zona centrală a Capitalei, echipele de intervenţie au identificat peste 18 imobile în diferite stadii de avariere. În acest moment efectivele MAI intervin pentru salvarea de vieţi omeneşti. Din primele estimări ar fi vorba de peste 100 de persoane rănite, 300 de persoane sinistrate şi posibil persoane decedate”, precizează Ministerul Afacerilor Interne despre noua evoluţie a exerciţiului „Seism 2016”, potrivit News.ro.

Exerciţiul presupune că există pagube şi în cartierul Pantelimon, unde au fost avariate 3 blocuri de locuinţe, 450 de oameni fiind răniţi. iar 400 de persoane rămase fără adăpost. În cartierul Pajura din Capitală, potrivit scenariului, 10 case şi 3 blocuri cu 10 niveluri au fost afectate. Se estimează un număr de 160 de răniţi şi 400 de persoane sinistrate.

Replica a produs efecte şi în judeţul Iaşi. Aici sunt 15 imobile de locuit din zona centrală a oraşului afectate. Din primele date, sunt 800 de răniţi, 300 de persoane sinistrate şi posibil şi persoane decedate.

În exercițiul care a început marți dimineață sunt implicate toate structurile și autoritățile responsabile într-o astfel de situație, nu doar forțele MAI.

„La ora 8,04 am declanșat la nivel național un exercițiu care simulează un cutremur de magnitudine de peste 7 grade pe scara Richter, un cutremur cu impact la București și Iași. Ora declanșării și momentul declanșării au fost știute de dimineață de trei persoane: domnul președintele Iohannis, domnul prim-ministru și cu mine, asta pentru a ne asigura că vom avea o reacție din partea sistemului, din partea structurilor autorizate. Obiectivul acestui exercițiu este de a testa conceptul de intervenție pe care l-am definit după tragedia de la Colectiv. (…) Practic, exercițiul de astăzi validează sau vrea să valideze acest concept, să vedem dacă procedurile pe care le-am scris, pe care le-am gândit sunt și duc la un concept de intervenție unitar și eficient”, a declarat ministrul într-o conferință de presă.

„Vom avea IGSU, spitalele, Ambulanța, Inspectoratul General de Aviație (IGAv), toate forțele care într-un astfel de dezastru vor trebui să se mobilizeze și să răspundă pe conceptele pe care le-am definit în ultimele luni. La nivelul de comunicare publică vrem să replicăm cât mai fidel modul în care am comunica într-o astfel de situație. Gestiunea exercițiului se mută la facilitatea de la Ciolpani, pentru că în cazul unui cutremur major tot acolo se va muta și structura de comandă a ministerului. Facilitatea de acolo este gândită să reziste la un cutremur de peste opt grade. Acolo se va muta inclusiv partea de comunicare”, a arătat Tudorache.

Ce a declarat Raed Arafat

Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a precizat că au fost alertate toate inspectoratele pentru situații de urgență, unitățile mari de Poliție, Jandarmerie.

„Toate unitățile mari — Poliție, Jandarmerie — au fost alertate și ridicat nivelul de alertă la roșu, ceea ce înseamnă că toată lumea se aduce de acasă, se pregătește pentru mobilizare, pentru trimitere chiar la zonele afectate. Avem două zone: București și Iași. Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență a fost activat. Vor fi mii de oameni care participă. Ambulanța a fost alertată, spitalele la nivelul planului alb”, a susținut Arafat.

Potrivit acestuia, alerta s-a dat în spitalele din București și urmează să se decidă ce alte spitale din țară vor fi alertate.

„Așteptăm primele evaluări, să știm câte victime sunt, câte zone sunt afectate. Unele forțe care urmează să le decidem în centrul de la Ciolpani vor începe să se deplaseze cu girofaruri și sirene către București și Iași. Lumea nu trebuie să intre în panică când va vedea coloane de mașini de urgență care sunt în deplasare. Vor fi câteva sute de oameni mobilizați să se deplaseze la București. Acest exercițiu este de foarte mare importanță pentru noi, întrucât este unul real. A fost anunțat și Statul Major al Forțelor Armate, ca forță principală de sprijin, pentru a pune în alertă și partea de aviație, și forțele care pot să ne vină în sprijin”, a explicat demnitarul.

El a informat că în cazul unei situații de urgență reale statul poate rechiziționa excavatoare, camioane, dar și alte materiale necesare unei intervenții.

„Sunt mai multe forțe private de care avem nevoie. S-ar putea să avem nevoie de excavatoare, de camioane private. Ambulanțele private intră exact pe codul roșu. (…) Privatul gen resurse, excavatoare, camioane, alte mijloace, chiar dacă nu le vom deplasa fizic, o să fie verificate, registrul de capabilități va fi verificat. Să vedem dacă sunt numai pe hârtie sau cei care au zis că pot să le pună la dispoziție le vor pune la dispoziție. Avem voie prin declararea unei stări de alertă sau de urgență și să ajungem la rechiziționare. Bineînțeles, se plătesc costurile. Dacă este nevoie să se ajungă la acest nivel, dacă calamitatea este de această amploare. (…) Dacă era un cutremur adevărat, nu trebuia să anunț Bucureștiul, pentru că el singur intervenea”, a susținut Raed Arafat.

Raed Arafat a subliniat că exercițiul nu este menit să fie o demonstrație de succes, ci are scopul de a descoperi ce nu merge bine și pentru a se face îmbunătățiri.

„Nu mă aștept să fie perfect, vom găsi lucru de îmbunătăți”, a conchis secretarul de stat.

În timpul exercițiului, efective ale ISU Dobrogea au fost trimise la București, pentru a ajuta.

Posturile tv și radio, de stat și private, obligate să transmită în direct simulările de cutremurIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Foto și video: ISU Dobrogea

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Viva.ro
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Observatornews.ro
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI