„La nivel național, minutele de întârziere înregistrate pentru trenurile de călători în perioada iunie – noiembrie 2018 sunt de 1.624.577 minute – cu o  medie  de  5,78 minute/ tren”, se arată în răspunsul Ministerului Transporturilor pentru deputatul Cătălin Nechifor.

Acesta reclamase ministrului Transporturilor întârzierile repetate ale trenurilor pe ruta București – Vatra Dornei și retur și a propus ca în mersul trenurilor să fie corectat timpul pe care acest tren îl face pentru a ajunge la destinație, de la șase la șapte ore.

„Întârzierile în circulația trenurilor 1653 și 1654 apar ca urmare  a restricțiilor de viteză introduse în vederea asigurării condițiilor optime de circulație pentru porțiunile de linie ai căror parametri tehnici nu sunt adaptați la viteza de circulație prevăzută în livretele de mers. De asemenea restricțiile de viteză sunt introduse pe perioada lucrărilor de întreținere și reparație la infrastructura feroviară”, se arată în răspunsul primit de deputat.

Ministerul precizează că lucrările efectuate pentru ridicarea restricțiilor de viteză de pe anumite distanțe de circulație au fost finalizate în 16 decembrie 2018.

Totodată, din analiza circulației trenurilor de călători pe distanța București Nord – Vatra Dornei, pentru perioada 1 iunie 2018 – 30 noiembrie 2018, rezultă că pentru trenul 1653, care circulă pe distanța București Nord – Vatra Dornei, s-a înregistrat un total de 1.470 de minute întârziere – cu o medie zilnică de 6,90 minute/ tren, având drept cauze locomotive defecte, așteptarea pentru preluarea unor călători de la alte trenuri întârziate, atașarea și detașarea unor locomotive și/sau vagoane ori condițiile meteo nefavorabile.

Fanta românească e mai scumpă și mai proastă decât cea din Italia: mai puțin suc de portocale, dar mai multe arome și coloranți | Experiment Libertatea
Recomandări
Fanta românească e mai scumpă și mai proastă decât cea din Italia: mai puțin suc de portocale, dar mai multe arome și coloranți | Experiment Libertatea

Pentru trenul 1654, care circulă pe distanța Vatra Dornei – București Nord, s-a înregistrat un total de 3.711 minute întârziere – cu o medie zilnică de 17,42 minute/ tren, având aceleași cauze ca cele pentru trenul București Nord – Vatra Dornei.

Potrivit Ministerului Transporturilor, începând cu data de 17 decembrie 2018, în urma finalizării lucrărilor de întreținere a infrastructurii feroviare, gradul de regularitate în circulația trenurilor respective, în special în cazul trenului 1654, se va îmbunătăți.

„Regretăm disconfortul creat de întârzierea trenurilor, dar, având în vedere cele de mai sus, considerăm că CFR SA acționează în vederea respectării instrucțiilor și reglementărilor specifice privind siguranța circulației trenurilor”, se mai arată în răspuns.


Citește și:

Marius Faghiura, tânărul înjunghiat mortal în Mediaș, a murit sub ochii tatălui său. Trei suspecți, reținuți în cazul crimei

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?”  Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
FANATIK.RO
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Cine ar fi, de fapt, noul iubit al Alexiei Eram, după despărțirea de Mario Fresh. Mama ei, Andreea Esca, i-ar fi dat deja "binecuvântarea" pentru noua relație!
Unica.ro
Cine ar fi, de fapt, noul iubit al Alexiei Eram, după despărțirea de Mario Fresh. Mama ei, Andreea Esca, i-ar fi dat deja "binecuvântarea" pentru noua relație!
Amenda uriaşă primită de un bărbat din Cavnic, prins când încerca să arunce un frigider în pădure. Le-a spus jandarmilor că nu ştia cum să scape de aparat
Observatornews.ro
Amenda uriaşă primită de un bărbat din Cavnic, prins când încerca să arunce un frigider în pădure. Le-a spus jandarmilor că nu ştia cum să scape de aparat
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână
HOROSCOP
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI