Sindicatul Național al Consilierilor din Serviciile de Probațiune (SNCSP) atrage atenția, printr-un comunicat de presă, asupra „dezinformărilor lansate recent în spațiul public de ministrul Justiției, Tudorel Toader”, referitor la cele câteva mii de deținuți care urmează să fie propuși pentru liberare condiționată în următoarele zile și săptămâni, ca urmare a intrării în vigoare a legii privind recursul compensatoriu.

Sindicatul redă în citat declarația recentă a ministrului Justiției, prin care, spune sursa citată, demnitarul ar fi încercat să inducă ideea „falsă” că fiecare din cei aproape 3000 de deținuți vor avea ca umbră câte un consilier de probațiune.

“«Fiecare deținut din ăsta eliberat condiționat este luat în primire de un ofi… de un din ăsta de la probațiune care îl supraveghează, îl consiliază și îl ajută la reintegrare»”, este fragmentul din discursul lui Toader, potrivit sursei citate.

Doar unii din cei 3000 de deținuți vor fi supravegheați

Prin declarația făcută, spune Sindicatul, „ministrul Justiției induce ideea falsă că absolut toți cei peste 3000 de deținuți care au căpătat dreptul de a se elibera condiționat din penitenciar mai devreme, ca urmare a legii speciale promovate de domnia sa și adoptată ulterior de Parlament, ar urma să fie supravegheați în perioada de după eliberare de către personalul serviciilor de probațiune din România și sprijiniți să se reintegreze social”.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

„Aceste afirmații nu corespund adevărului, întrucât potrivit legilor în vigoare la acest moment, serviciile de probațiune au atribuții de supraveghere numai față de acele persoane care au fost condamnate în baza noului Cod Penal (intrat în vigoare în 2014) și care la data liberării condiționate din penitenciar mai au de executat un rest de pedeapsă egal cu doi ani sau mai mare, potrivit articolului 101 din Codul Penal”, mai arată sursa citată.

Printre cei peste 3000 de deținuți, spun consilierii de probațiune, care urmează să se prezinte în fața comisiilor de liberare condiționată din cadrul penitenciarelor în următoarele zile se numără atât persoane condamnate în baza vechiului Cod Penal (din 1969), precum și persoane condamnate în baza noului Cod Penal care mai au de executat mai puțin de doi ani din pedeapsa pronunțată de instanță, iar față de aceste persoane, serviciile de probațiune nu au niciun fel de atribuții, de supraveghere sau de altă natură.

Manipulare sau ignoranță

„Afirmațiile ministrului Justiției denotă fie intenția acestuia de a manipula opinia publică, lăsând să se înțeleagă, în mod fals, că impactul social al eliberării unui număr mare de deținuți într-un timp atât de scurt va fi preluat de anumite instituții ale statului, mai exact serviciile de probațiune, fie o ignoranță surprinzătoare în ceea ce privește rolul și atribuțiile consilierilor de probațiune, așa cum sunt consfințite acestea de Codul Penal și legile în vigoare”, mai notează cei de la SNCSP.

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

Aceștia îl pun la curent pe ministrul Justiției privind denumirea specialistului în reintegrarea infractorilor din cadrul serviciilor de probațiune, care este numit în funcție prin ordin al ministrului Justiției.

„Nu este «ĂSTA de la probațiune» ci «CONSILIER de probațiune». Prin urmare, îi solicităm ministrului Justiției Tudorel Toader să se abțină a mai face afirmații publice despre ce ar urma sau ar trebui să facă angajații serviciilor de probațiune până când va dovedi că știe cum se numesc aceștia și care sunt atribuțiile lor”, se mai arată în comunicat.

Ministrul Justiției să spună câți deținuți, din cei peste 3000, vor putea fi supravegheați

Un prim pas în această direcție ar fi să prezinte de urgență o evaluare exactă și corectă a situației celor peste 3000 de deținuți care au căpătat dreptul de liberare condiționată ca urmare a intrării în vigoare a legii privind recursul compensatoriu și să indice cu exactitate câți dintre aceștia îndeplinesc condițiile legale pentru a intra în supravegherea serviciile de probațiune. Precizăm că, până în prezent, Ministerul Justiției nu a transmis către serviciile de probațiune niciun fel de informații privind impactul acestei legi asupra activității consilierilor de probațiune”, mai notează Sindicatul.

Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor
Recomandări
Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor

Sindicatul mai atrage atenția că declarațiile ministrului justiției „amenință să perturbe activitatea serviciilor de probațiune, existând deja semnale că unele unități penitenciare au început să trimită liberații condiționat din ultimele zile către serviciile de probațiune pentru a primi «asistență post-penală», pe motiv că «așa a declarat domnul ministru», deși nicio lege în vigoare la acest moment nu prevede o astfel de situație”.

De asemenea, se arată în comunicatul SNCSP, deși se pregătea o lege de care să beneficieze peste 3000 de deținuți, în loc ca poziția serviciilor de probațiune să fie întărită, Guvernul a dispus o rectificare bugetară.

Există posibilitatea reală ca serviciile de probațiune să intre în colaps

Într-o altă intervenție publică pe acest subiect, ministrul Toader, citat de Agerpres, a declarat că înaintea intrării în vigoare a Legii privind recursul compensatoriu, în luna septembrie, i-a convocat la Ministerul Justiției pe șefii serviciilor de probațiune din toată țara și a discutat cu ei despre «toate dificultăţile întâmpinate în activitatea dânşilor, toate măsurile pe care trebuie să le luăm şi le vom lua pentru îmbunătăţirea activităţii»”, situație pe care Sindicatul o confimă parțial.

Consilierii de probațiune spun că „singura urmare concretă a acestora a fost că prin rectificarea bugetară operată de Guvern în luna septembrie, bugetul Probațiunii pentru bunuri și servicii s-a diminuat cu 300.000 de lei, astfel încât în prezent nu mai pot fi acoperite decât cheltuielile cu plata utilităților, potrivit unei informări a Direcției Naționale de Probațiune nemaiexistând bani pentru «rechizite, registre, cartușe, reparații de orice natură (multifuncționale, autoturisme, etc), piese de schimb, cabluri, prelungitoare, prize, materiale de curățenie sau altele»”.

„În aceste condiții, care se adaugă la subfinanțarea cronică a sistemului de probațiune din România, există posibilitatea reală ca serviciile de probațiune să intre în imposibilitatea de a își desfășura activitatea înainte de finalul acestui an”, conchid ci de la SNCSP.

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Știrileprotv.ro
Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Libertateapentrufemei.ro
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Ce să pui peste scrumbie înainte să o frigi pe grătar. Metoda prin care prepari cel mai delicios pește
FANATIK.RO
Ce să pui peste scrumbie înainte să o frigi pe grătar. Metoda prin care prepari cel mai delicios pește
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
GSP.RO
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Observatornews.ro
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI