Scenele șocant s-au petrecut pe o stradă din Cluj-Napoca. Tânărul, în vârstă de 18 ani, a fost bătut fără milă, cu pumnii și picioarele, până când a început să sângereze. Bătaia primită de adolescent a fost filmată cu un telefon mobil, iar imaginile au început să se răspândească pe Facebook, pentru ca cei doi agresori să fie identificați și prinși de poliție cât mai repede.
Poliția s-a sesizat din oficiu în acest caz. Luni, tânărul bătut a mers la Poliţie şi a depus plângere penală împotriva agresorilor.
”Victima, în vârstă de 18 ani, a depus plângere în după-amiaza zilei de luni. După incident, aceasta a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe, unde primeşte îngrijiri medicale. Cercetările se fac pentru infracţiuni contra integrităţii corporale, dar în funcţie de raportul medico-legal se va stabili încadrarea juridică”, a declarat Carmen Jucan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Cluj, potrivit News.ro.
Ambii agresori au fost identificați de polițiști. Lucian Varadi și Cristian Sabo, cei doi tineri de 17 ani, din Cluj-Napoca, care l-au bătut cu bestialitate pe un altul de 18 ani, au fost reținuți de polițiștii clujeni pentru 24 de ore.
Victima este în prezent în spital, unde medicii vor stabili gravitatea loviturilor primite și dacă acestea îi pun în pericol viața.
Atenție! Imagini șocante
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro