Bărbatul, în vârstă de 49 de ani, era internat la unitatea de arși a Spitalului Floreasca din Capitală. Avea arsuri pe 65 la sută din suprafața corpului când a fost transferat de la spitalul din Galați.
,,Pacientul a fost internat în secţia de Chirurgie Plastică cu diagnosticul arsuri prin flacără gradul 1, 2, 3, membru superior bilateral, trunchi, membru inferior bilateral circular stâng şi organele genitale externe pe o suprafaţă de 65%. A fost transferat la Spitalul Floreasca, dar starea este foarte gravă “, a precizat dr. Carmen Chelmuş, medic primar Chirurgie Plastică şi Microchirurgie Spitalul de Urgenţă Galaţi.
Unul dintre cei doi bărbați incendiați la Galați avea șanse minime
Încă de la internare, medicii erau extrem de rezervați în privința șanselor sale de supraveițuire. În doar patru zile, bărbatul s-a stins din cauza rănilor extrem de grave.
Celălalt bărbat, în vârstă de 59 de ani, s-a ales cu arsuri pe 21 la sută din suprafața corpului. Acesta este în continuare internat la Spitalul din Galați, unde medicii spun că îl supraveghează cu atenție.
Acești oameni ai străzii au fost la un pas de moarte, după ce au fost incendiați, în urmă cu o săptămână, de un bărbat din Galați. Dornic de răzbunare, Ștefan Alexandru, în vârstă de 49 de ani, i-a văzut pe doi oameni ai străzii care dormeau acoperiți cu mai multe cartoane. El a aprins mai multe pagini dintr-un ziar cu o brichetă, fiind deplin conştient, şi le-a aruncat pe adăpostul victimelor. Pentru fapta sa, bărbatul a fost arestat pentru 30 de zile pentru tentativă de omor.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro