Se cere introducerea acestei discipline în curriculumul naţional obligatoriu. Într-un comunicat intitulat „Apel de urgenţă pentru educaţie sexuală în şcoli”, adresat Ministerului Educaţiei, organizaţiile avertizează că „trăim într-o societate în care se transmit masiv informaţii distorsionate despre sexualitate, prin canalele media, din care lipsesc elemente ce tin de responsabilitate, întelegerea funcţionării propriului corp şi respectul în relaţiile intime”. Coaliţia pentru Egalitate de Gen a anunţat că ca luni, 28 septembrie, organizează flashmob-uri (manifestaţii publice de scurtă durată) cu revendicarea „Vrem educaţie sexuală în şcoli”, pe un traseu ce cuprinde: Guvern – Ministerul Educaţiei – Institutul de Ştiinte ale Educaţiei – Ministerul Sănătăţii – Piaţa Unirii, începand cu ora 10:00. „La început de an şcolar, semnalăm situaţia critică din România în care tinerii din învăţământul preuniversitar continuă să fie privaţi de informaţii cu privire la educaţia sexuală, care ar putea preveni o multitudine dintre problemele cu care fetele şi băieţii se confruntă în zilele noastre, de la apariţia de sarcini nedorite, infecţii cu transmitere sexuală, până la manifestări sexiste şi homofobe şi acte de violenţă sexuală. Trăim într-o societate în care se transmit masiv informaţii distorsionate despre sexualitate, prin canalele media, din care lipsesc elemente ce ţin de responsabilitate, înţelegerea funcţionării propriului corp şi respectul în relaţiile intime. Statul român, prin educaţia pe care o oferă generaţiilor tinere, are datoria de a cultiva respectul şi egalitatea între femei şi bărbaţi, acceptarea diversităţii şi cunoaşterea despre afecţiune şi sexualitate, care să-i facă pe copii şi tineri să se înţeleagă pe sine şi pe cei din jur. Cerem elaborarea unui plan strategic pentru educaţie sexuală, care trebuie inclusă în curriculum-ul naţional obligatoriu şi care să fie accesibilă tuturor elevilor”, se arată în manifestul ONG-iștilor.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro