„(…) Noi nu ne certăm pe prostii, noi vrem banii care ni se cuvin, pe care sunt obligaţi de lege să ni-i dea: adică o indexare, nu e o creştere salarială, e o indexare cu rata inflaţiei şi cu salariul minim european cu care ne lăudăm atât de tare când ne ducem la OCDE la nivel european, şi când este să le dăm la cetăţeni, la salariaţi, uităm să-l dăm. Avem o lege care spune că statutul personalului feroviar are un anumit nivel de salarizare în funcţie de salariul minim brut pe economie. Atâta timp cât ăla a crescut cu 1.050 de lei, trebuia să ne crească cu 1.050 de lei şi nouă”, a spus Marian Artimon.
Liderul sindical a precizat că luni, la ora 11:00, ar trebui să aibă loc o nouă rundă de negocieri cu conducerea Metrorex, precizând că actuala situație este un „abuz în serviciu”.
Sindicatul de la metroul București: Metrorex e obligat de lege să dea aceşti bani. Dacă nu-i dă, e abuz în serviciu
„Noi le-am propus o nouă rundă de negocieri mâine (luni, 28 octombrie – n.r.), la ora 11:00, la sediul Metrorex şi trebuie să ne confirme. Până pe 31 am dat o prelungire. Sperăm să ne înţelegem. Mai avem câteva chestii de pus la punct şi să înţeleagă că ei sunt obligaţi de lege să dea aceşti bani. Dacă nu-i dau, e abuz în serviciu. Nu cred că vor la puşcărie pentru că nu vor să respecte o lege”, a susţinut el.
Marian Artimon atrage atenția că, dacă negocierile eşuează, în cel mult trei săptămâni, sindicaliştii de la metroul din București ar putea intra în grevă exact în ziua în care Metrorex împlineşte 45 de ani de la darea în exploatare a primului tronson, respectiv 19 noiembrie 1979.
„Dacă nu ne înţelegem, ne apucăm de pichetări, mediere, consultare şi, dacă tot nu ne înţelegem, în maximum trei săptămâni putem să ajungem şi la greva propriu-zisă. Pe 19 noiembrie Metrorexul face 45 de ani de activitate şi noi am mai sărbătorit zilele de la momentul în care am dat în exploatare metroul prin grevă. Noi sperăm totuşi, fiind o vârstă frumoasă, 45 de ani, să reuşim să facem ceva frumos pentru publicul călător”, a precizat Artimon.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
K476 • 28.10.2024, 04:00
Foarte tare.. vreau un sindicat cu puterea asta si la privat... Tovarasul de la Cluj care mi-ai luat peste 100 de zile de concediu si indexari de mii de lei, cum facem? Le mai recuperez vre-o data? Cand pot sa merg cu copilul la dentist in 2019? Cand pot sa il duc in parc in 2020, cand pot sa il duc la film in 2021, cand pot sa petrec timp cu el in 2022? Maine-poimâine pleaca de acasa si nici nu il mai cunosc.