Progres la pasajul Țegheș

Un progres semnificativ a fost realizat prin finalizarea instalării grinzilor la pasajul Țegheș, un punct esențial în avansarea lucrărilor.

Acest pasaj traversează autostrada și asigură continuitatea Drumului Comunal 125 (DC125), contribuind la fluidizarea traficului în zona metropolitană a Bucureștiului și îmbunătățind conexiunile dintre localitățile din apropiere.

„Construcția pasajului Țegheș a întâmpinat provocări tehnice, pe lângă întârzierile cauzate de vremea nefavorabilă din februarie. Cea mai mare dificultate a fost relocarea unei conducte de gaz care traversa zona, blocând realizarea completă a forajelor pentru pilonii pasajului. Acum că această etapă a fost depășită, urmează montarea echipamentelor ITS (Intelligent Transportation Systems), a parapetelor metalice și aplicarea marcajelor rutiere verticale și orizontale”, a transmis AKTOR.

Potrivit companiei, aproximativ 70% din parapete, sistemele ITS, gardurile de împrejmuire și consolele pentru marcaje verticale au fost deja instalate. De asemenea, au fost montați 500 din cei 620 de stâlpi de iluminat prevăzuți în proiect, urmând ca în următoarele 30 de zile să fie adăugate lămpile.

Schema prin care România a fost invadată de carburanți produși din petrol rusesc – INVESTIGAȚIE
Recomandări
Schema prin care România a fost invadată de carburanți produși din petrol rusesc – INVESTIGAȚIE

La capitolul asfaltare, dintr-un total de 260.000 de tone de asfalt, mai trebuie turnate 36.000 de tone pentru stratul de uzură, operațiune programată să fie finalizată în următoarele 26 de zile. Toate structurile majore, inclusiv podurile și pasajele, sunt complet funcționale.

Termene contradictorii pentru finalizare

Săptămâna trecută, Ministerul Transporturilor a anunțat că lotul 3 al A0 Sud, care va face legătura între A1 și A2 prin sudul Capitalei, nu va fi finalizat până la 15 aprilie, termen anunțat inițial de AKTOR. Ulterior, constructorul a revizuit termenul estimat pentru luna iulie.

Tronsonul, care se întinde pe 18 kilometri, leagă Joița de Bragadiru și va permite, odată finalizat, circulația continuă pe autostradă între Pitești și Constanța, precum și între Craiova și Constanța.

În viitor, odată cu finalizarea segmentului lipsă de pe A1 Sibiu-Pitești, se va putea circula exclusiv pe drum de mare viteză de la Constanța la Nădlac.

CNAIR amenință cu penalizări

Dacă lotul ar fi dat în folosință în iulie, s-ar înregistra o întârziere de un an și opt luni, care se adaugă la anul pierdut încă din etapa de proiectare.

În aceste condiții, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a avertizat că va impune penalizări pentru AKTOR.

Compania canadiană care vrea să exploateze metalele rare din Munții Apuseni. Geologii au intrat în galeriile unde s-a exploatat uraniu în comunism
Recomandări
Compania canadiană care vrea să exploateze metalele rare din Munții Apuseni. Geologii au intrat în galeriile unde s-a exploatat uraniu în comunism

În aceste condiții, constructorul grec a menționat că colaborează îndeaproape cu autoritățile pentru a încheia toate lucrările rămase în timp util, respectiv în aprilie.

Segmentul A0 Sud Lot 3 cuprinde 15,465 km din Centura de Sud şi 2,5 km din Centura de Nord, despărţite de autostrada A1 spre Piteşti, cu un pasaj impresionant peste autostrada A1 în zona Ciorogârla.

Proiectul mai include 4 poduri, 6 pasaje, 9 pasaje pe autostrada, 46 de podețe, două parcări de scurtă durată şi două zone de servicii.

   

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce apartament are Anca Țurcașiu!! Artista stă în Panduri, într-un spațiu mic, pe care l-a decorat ca-n povești! Foarte cochet, zici că e rupt din filme! FOTO
Unica.ro
Wow, ce apartament are Anca Țurcașiu!! Artista stă în Panduri, într-un spațiu mic, pe care l-a decorat ca-n povești! Foarte cochet, zici că e rupt din filme! FOTO
ULTIMĂ ORĂ! Omul din spatele lui Călin Georgescu, reținut de Poliție! A apărut cu cagula pe față la sediul IGPR și a fost audiat mai multe ore, însă ce s-a aflat este de necrezut
Viva.ro
ULTIMĂ ORĂ! Omul din spatele lui Călin Georgescu, reținut de Poliție! A apărut cu cagula pe față la sediul IGPR și a fost audiat mai multe ore, însă ce s-a aflat este de necrezut
Carmen Movileanu, apariție rară la PRO TV. Fosta crainică TVR, ravisantă la 67 de ani. Ce anunț neașteptat a făcut fosta soacră a lui Cove
Libertateapentrufemei.ro
Carmen Movileanu, apariție rară la PRO TV. Fosta crainică TVR, ravisantă la 67 de ani. Ce anunț neașteptat a făcut fosta soacră a lui Cove
Alimentul-surpriză accesibil, care reduce riscul de cancer și ascunde secretul longevității. Ce recomandă experții
Adevarul.ro
Alimentul-surpriză accesibil, care reduce riscul de cancer și ascunde secretul longevității. Ce recomandă experții
Vedeta și iubitul ei, surprinși în ipostaze romantice în timpul unei plimbări cu barca, la scurt timp după ce au devenit părinți. Nu se feresc să își arate iubirea în public
Elle.ro
Vedeta și iubitul ei, surprinși în ipostaze romantice în timpul unei plimbări cu barca, la scurt timp după ce au devenit părinți. Nu se feresc să își arate iubirea în public
Elena Băsescu, schimbată complet în ultimii ani! Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO
Unica.ro
Elena Băsescu, schimbată complet în ultimii ani! Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO
Subiecte la română, simulare Bacalaureat 2025. Notele se trec în catalog doar dacă vor elevii
Observatornews.ro
Subiecte la română, simulare Bacalaureat 2025. Notele se trec în catalog doar dacă vor elevii
Horoscop 24 martie 2025. Fecioarele au parte de o lungă perioadă în care se vor confrunta față în față cu nesiguranțele, temerile și îndoielile lor
HOROSCOP
Horoscop 24 martie 2025. Fecioarele au parte de o lungă perioadă în care se vor confrunta față în față cu nesiguranțele, temerile și îndoielile lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI