Informarea meteo a intrat în vigoare miercuri, la ora 10.00, și este valabilă până joi, 12 septembrie, la aceeași oră.

„Pe parcursul zilei de miercuri (11 septembrie) temporar va ploua în cea mai mare parte a țării, iar noaptea aria ploilor se va restrânge către estul și nord-estul teritoriului. Vor fi mai ales averse, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi local de 10… 20 l/mp și izolat de peste 30… 40 l/mp”, transmite ANM.

Cod galben de ploi în est și sud-est

Totodată, miercuri, între orele 10.00 și 23.00, este în vigoare un cod galben de instabilitate atmosferică și averse, care vizează 20 de județe și Bucureștiul.

Cod galben de ploi în București și 20 de județe. Harta zonelor vizate de atenționarea meteo
Codul galben de ploi este valabil miercuri, 11 septembrie, între orele 10.00 și 23.00. Foto: meteoromania.ro

În acest interval, „în Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei, jumătatea de sud a Moldovei, estul și sud-estul Transilvaniei și nord-estul Olteniei vor fi perioade cu ploi torențiale, local însoțite de descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului”, anunță meteorologii.

Cât de important este portofoliul primit de România în Comisia Europeană. Europarlamentar PNL: „E gol, zero competențe”
Recomandări
Cât de important este portofoliul primit de România în Comisia Europeană. Europarlamentar PNL: „E gol, zero competențe”

De asemenea, „în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20… 25 l/mp și izolat de peste 40… 50 l/mp”, mai precizează ANM.

În București, meteorologii anunță că, miercuri, vremea se va răcori și vor fi perioade cu averse (în general 15… 20 l/mp) și descărcări electrice.

Temperatura maximă în Capitală va fi de 21… 22 de grade Celsius, iar minima va fi de 14… 16 grade Celsius.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Rusia amenință pe față România. „Moscova ar putea bombarda ținte militare”. Ce țări mai sunt în vizorul Kremlinului
Știrileprotv.ro
Rusia amenință pe față România. „Moscova ar putea bombarda ținte militare”. Ce țări mai sunt în vizorul Kremlinului
Wow! Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Viva.ro
Wow! Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Fiica lui Tily Niculae a făcut AVC la 12 ani. "Într-o zi m-am dus s-o iau de la şcoală şi mi-a spus că o doare capul. Până să ajungem acasă, mi-a spus că nu mai vede cu ochiul drept, iar ceea ce s-a întâmplat apoi..."
Libertateapentrufemei.ro
Fiica lui Tily Niculae a făcut AVC la 12 ani. "Într-o zi m-am dus s-o iau de la şcoală şi mi-a spus că o doare capul. Până să ajungem acasă, mi-a spus că nu mai vede cu ochiul drept, iar ceea ce s-a întâmplat apoi..."
Orașul care ar putea fi lovit de un val ”de câțiva metri înălțime”. Zeci de mii de oameni sunt în pericol
FANATIK.RO
Orașul care ar putea fi lovit de un val ”de câțiva metri înălțime”. Zeci de mii de oameni sunt în pericol
Leonard Doroftei a povestit prin ce a trecut în Canada: „Aveam zile în care nu puteam să mănânc. Plecau târâș!”
GSP.RO
Leonard Doroftei a povestit prin ce a trecut în Canada: „Aveam zile în care nu puteam să mănânc. Plecau târâș!”
Leguma, cultivată la greu în România, la care prețul a explodat în acest an. Cât a ajuns să coste astăzi
FANATIK.RO
Leguma, cultivată la greu în România, la care prețul a explodat în acest an. Cât a ajuns să coste astăzi
Raluca Bădulescu și-a făcut cont pe OnlyFans. Cum pozează vedeta pe site-ul pentru adulți. Imagini necenzurate / FOTO
Unica.ro
Raluca Bădulescu și-a făcut cont pe OnlyFans. Cum pozează vedeta pe site-ul pentru adulți. Imagini necenzurate / FOTO
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
"Erau ultimii bani de înmormântare". Reacţia pensionarei jefuite de 450.000 de euro
Observatornews.ro
"Erau ultimii bani de înmormântare". Reacţia pensionarei jefuite de 450.000 de euro
Horoscop 18 septembrie 2024. Racii este bine să nu se lase în voia emoțiilor mai intense decât de obicei, dar nici să nu exagereze cu rațiunea
HOROSCOP
Horoscop 18 septembrie 2024. Racii este bine să nu se lase în voia emoțiilor mai intense decât de obicei, dar nici să nu exagereze cu rațiunea

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI