Formula de calcul valabilă pentru taxele și impozitele locale din 2025 va fi dată de o ajustare direct proporțională cu rata inflației. Reprezentanții primăriei susțin că situația este „la fel ca în toată țara”, iar la Timișoara acest lucru se practică din 2018.
„Potrivit proiectului, taxele și impozitele locale vor fi ajustate doar cu rata inflației calculată de Institutul Național de Statistică, respectiv cu 10,4%, conform legislației fiscale. Conform propunerii, dacă pentru un apartament cu o cameră se achită 54 de lei, în 2025 impozitul va fi de 60 de lei, în vreme ce pentru un apartament cu trei camere creșterea va fi de 23 de lei, până la 252 de lei”, precizează reprezentanții primăriei.
Exemple de taxe și impozite mărite la Timișoara
Teren curți/construcții în zona B, de 500 mp – 546 de lei în 2024, 603 lei în 2025
Teren de 1.000 mp intravilan arabil zona C – 13 lei în 2024 și 14 lei în 2025
Autoturisme cu capacitate de 1587 cm3: 129 de lei în 2024, 143 de lei în 2025;
Autoturisme cu capacitate de 1798 cm3: 328 de lei în 2024, 362 de lei în 2025;
Autoturisme cu capacitate de 1998 cm3: 365 de lei în 2024, 403 lei în 2025;
Motociclete: 65 de lei în 2024, 72 de lei în 2025.
Persoanele cu venituri mici, asociațiile care prestează servicii sociale și categoriile de persoane care se încadrează în litera legii vor fi scutite de impozite.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro