Este vorba de bucata aferentă 𝗟𝗼𝘁𝘂𝗹𝘂𝗶 𝟭: 𝗗𝘂𝗺𝗯𝗿𝗮𝘃𝗮 – 𝗠𝗶𝘇𝗶𝗹 al 𝗔𝘂𝘁𝗼𝘀𝘁𝗿ă𝘇𝗶𝗶 𝗠𝗼𝗹𝗱𝗼𝘃𝗲𝗶 A7 (𝗣𝗹𝗼𝗶𝗲ş𝘁𝗶 – 𝗕𝘂𝘇ă𝘂) care vor fi daţi în trafic luni, marcând totodată depăşirea pragului de 200 km de drum rapid inaugurat în 2024.
„Este cel de al cincilea lot pe care îl dăm în trafic (unul parţial) dintre cele 13 aferente A7 Autostrada Moldovei (Ploieşti – Paşcani), totalizând 102 km din 320 km, iar restul sunt aflaţi în diferite faze de execuţie”, a spus Irinel Ionel Scrioşteanu, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor, pe pagina de Facebook.
Autostrada Moldova A7 este prima autostradă a României aflată integral în execuţie (13 loturi, 320 km), iar la final, va lega Moldova de Muntenia şi prin infrastructură rutieră.
„A fost prevăzută în 𝗣𝗿𝗼𝗴𝗿𝗮𝗺𝘂𝗹 𝗜𝗻𝘃𝗲𝘀𝘁𝗶𝘁𝗶𝗼𝗻𝗮𝗹 𝟮𝟬𝟮𝟭-𝟮𝟬𝟯𝟬 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗱𝗲𝘇𝘃𝗼𝗹𝘁𝗮𝗿𝗲𝗮 𝗶𝗻𝗳𝗿𝗮𝘀𝘁𝗿𝘂𝗰𝘁𝘂𝗿𝗶𝗶 𝗱𝗲 𝘁𝗿𝗮𝗻𝘀𝗽𝗼𝗿𝘁 𝗱𝗶𝗻 𝗥𝗼𝗺𝗮𝗻𝗶𝗮, elaborat şi aprobat în perioada 2020-2021 şi reprezintă cel mai mare proiect de infrastructură rutieră finanţat din PNRR”, a mai spus Irinel Scrioşteanu.
Potrivit oficialului, valoarea contractului este de 1,46 miliarde lei, fără TVA (fără ajustări).
Printre loturile de autostradă care ratează inaugurarea în 2024 şi sunt amânate pentru 2025 sunt A0 Sud Lot 3, dintre DN6 şi A1, care corespunde pasajului de la Domneşti pe DNCB, Lot 2 A7 Ploieşti-Buzău şi Dx Brăila-Galaţi.
Ţinta oficială pentru 2023 şi 2024 a fost de 250 km, depăşită în condiţiile în care anul trecut s-au inaugurat 80 km de drum rapid.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro