-Domnule ministru, împreună cu mai mulți generali, v-ați întâlnit în 14 august cu familiile victimelor accidentelor aviatice din Dobrogea. Cine a avut inițiativa?
-Eu. Aveam semnale că există nemulțumiri în rândul familiilor. Am vrut să mă văd cu fiecare în parte, să-i întreb ce putem face pentru ei. Adevărul e că Armata s-a comportat urât cu familiile victimelor la început. Poate din cauză că s-au temut cei de acolo că vor fi găsiți vinovați, nu știu. Dar am încercat să reparăm.

-Familiile v-au înmânat și un memoriu. Ați răspuns?
-Nu mi-au dat doar un memoriu, ci și alte lucruri. Au avut mai multe cereri. De pildă, încadrarea în armată a soțiilor nu putea fi făcută pînă la încheierea anchetei penale. Sau monumentele din cimitire, nu pot fi plătite de noi. Am găsit eu soluții, cum să zic, pe o fundație. 

După atâția ani în politică am învățat că uneori birocrația poate fi folosită bine, așa că am rezolvat o bună parte a cererilor familiilor victimelor. 

-Avem informații că, pe linia de comandă, doi generali s-au contrazis. Unul nu a fost de acord cu decolarea, altul a decis să plece elicopterul. Dumneavoastră ce informații aveți?
-Nu a reieșit așa ceva, din ce știu eu. Dar nu s-a terminat ancheta penală.

-Și ancheta militară s-a terminat?
-Colaborează experții militari cu procurorii.

-Ne referim la ancheta militară. Dincolo de ce fac procurorii nu credeți că există o responsabilitate a Armatei să facă lumină? E ca în cazul cu kerosenul, când ați spus că procurorii zic una, Armata poate zice alta. 
-La kerosen (n.r. – cazul avioanelor care au fost alimentate cu combustibil neconform), procurorii au exagerat. Dar înțeleg ce spuneți. Și eu vreau să se încheie ancheta noastră, militară, independent de cea penală.

-Cine face ancheta?
-Se face prin Statul-Major al Armatei, la Statul-Major al Forțelor Aeriene. Sunt date intermediare, prin august am văzut ceva, dar nu mă ghidez după ele. Mi-am amintit un lucru: familiile ne-au spus că a fost un comandant la Baza Kogălniceanu, un idiot, pe el l-am dat deja afară.

-De ce?
-A vorbit urât cu familiile. Le-a spus familiilor pilotului și copilotului că soții lor sunt de vină pentru accident.

-Domnule ministru, exista aviz favorabil meteo pentru decolare?
-Din ce știu eu, da. Vremea nu interzicea să plece salvatorii. 

-De ce au plecat 7 oameni? Inclusiv doi scafandri, deși MiG-ul căzuse într-o zonă de uscat. Cei doi scafandri nici nu au apărut în comunicatul inițial. 
-Am întrebat și eu exact acest lucru. De ce atât de mulți? Mai ales că, într-adevăr, echipajul standard pentru operațiuni de căutare și salvare era de cinci oameni, cum am comunicat și noi inițial. Mi-au spus că acest număr de 7 în elicopter „corespunde regulamentului”. Au luat doi scafandri pentru că s-au gândit că pilotul MiG-ului poate era într-o zonă cu un braț al Dunării sau o întindere de apă.

-Când veți avea raportul ca să știm dacă s-au respectat regulile militare?
-I-am rugat să-l facă cât mai repede. Mi-au spus că sunt expertize de făcut, de pildă la motoare.  Dar o să întreb și voi reveni cu un răspuns. 

-Au trecut 7 luni.
-Da, știu, o să ofer un răspuns, un posibil termen. 

Citește și:

 
 

Urmărește-ne pe Google News