„Respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul Popescu Cristian Victor Piedone în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii”, a transmis Curtea de Apel București.
Cristian Popescu Piedone, fost primar al sectorului 5, a fost găsit anul trecut în conflict de interese administrativ de către Agenția Națională de Integritate. ANI l-a acuzat de semnarea unei decizii prin care ginerele său a fost numit membru al comisiei pentru vânzarea unor spații comerciale.
„În exercitarea atribuţiilor de primar, a emis şi a semnat dispoziţia de numire a ginerelui său (afin de gradul I) în calitate de membru al comisiei pentru vânzarea spaţiilor comerciale sau de prestări servicii care cad sub incidenţa Legii nr. 550/2002, calitate de pe urma căreia a obţinut un folos material (venituri încasate în anii 2021 şi 2022) în valoare totală de 109.520 de lei”, a anunțat ANI pe 28 februarie 2024.
Dacă Piedone va pierde și apelul, atunci nu va mai fi președintele ANPC, pentru că Legea 176/2010 prevede că o persoană găsită în incompatibilitate sau în conflict de interese nu poate ocupa o funcție sau demnitate publică timp de 3 ani.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_19054685121e8bd25df770fb04a0ecee.jpg)
Din 7 februarie, Cristian Popescu Piedone a fost numit președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor. El face aproape zilnic controale la diverse locații comerciale, precum malluri, restaurante și hipermarketuri.
În funcție de neregulile descoperite, Piedone dă amenzi și închide unitățile economice, fapt ce a atras nemulțumiri nu doar în mediul economic, ci și în mediul politic.
Cel mai mediatizat caz este cel din Parlament. Pe 13 martie, Piedone a descins la un restaurant din Camera Deputaților, pe care l-a închis după ce a găsit inclusiv gândaci.
„Vă bateți joc? Aveți vreun blat să otrăviţi parlamentarii? Dacă aici se mănâncă așa…”, a spus șeful ANPC. „Sunteţi mai jegoşi decât cei de la restaurantele chinezești”, a fost concluzia lui Piedone.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

iri_ • 23.03.2025, 02:33
Ba da nu-i e rusine sa mai iasa in public si sa detina si functii publice, cand e cel putin vinovat moral pt 60 de copii morti la Colectiv, a mai facut si puscarie pt asta, as intra cu capul in pamant de rusine daca as fi vinovat moral pt un singur om afectat invr-un fel de actiunile mele, daramite 60 de tineri morti! Se mai considera si bun crestin... E penibilitate deja, cantareste piept de pui 140gr, asta e important pt un restaurant!
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_7b5eecd46c2ed116771d8b8d0dc194e5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_442e1d7e5de0e81ba7eb12213daafa65.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_187c1f98291e213ad1aa19926de767e4.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_6e26fba102e1b9a432f9376bc404ce16.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_f718ab0a097fa424254a7df4d5714081.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_28c34895ffa4c75e09133ec3eea6f90c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_be50e424e99b7fcc44707265787a0e0a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_ea1add916daeedb289585f533688cb6d.jpg)