Lumea teatrului și filmului românesc este în doliu după dispariția lui Mircea Diaconu, unul dintre cei mai apreciați actori ai generației sale, cunoscut pentru roluri memorabile precum cel din „Filantropica”. Actorul s-a stins din viață la vârsta de 74 de ani, lăsând în urmă o moștenire artistică impresionantă și o poveste de viață remarcabilă.

Mircea Diaconu nu a fost doar un artist desăvârșit, ci și un om de familie devotat. Într-un interviu emoționant acordat în trecut, acesta a vorbit despre dragostea pentru soția sa, Diana Lupescu, cu care a avut un mariaj de 44 de ani. Povestea lor de dragoste a început într-un mod inedit, întâlnindu-se la un festival de film. Cu toate că drumurile lor se intersectaseră în facultate, abia atunci au avut ocazia să se apropie cu adevărat.

„Am avut un noroc în viață incredibil. (…) Ne cunoșteam, pentru că era studentă la facultate, eu eram asistent la facultate și noi suntem puțini. O știam foarte bine, mai ales pentru că era greu să nu o observi, are o frumusețe rară. Când a terminat ea facultatea a fost trimisă la Teatrul Bulandra, acolo unde eram și eu, am luat o pauză de masă împreună și urma să repetăm după. am invitat-o la o cafea și mi-a zis: «Nu, mulțumesc! Am alt program»”

Avocatul care și-a aruncat pe geam iubita însărcinată a fentat închisoarea pe viață. Justificarea instanței în cazul de omor: „Conflictul a fost întreținut de ambii”
Recomandări
Avocatul care și-a aruncat pe geam iubita însărcinată a fentat închisoarea pe viață. Justificarea instanței în cazul de omor: „Conflictul a fost întreținut de ambii”

Cum o ceruse Mircea Diaconu în căsătorie pe Diana Lupescu

Determinarea lui Mircea Diaconu de a cuceri inima Dianei a fost evidentă încă de la început. Actorul a făcut un gest special, mergând în orașul ei natal sub pretextul unor treburi, doar pentru a petrece mai mult timp împreună. La scurt timp după, i-a propus să-i fie soție, iar Diana Lupescu a spus „da”.

„În 1979, prima noastră întâlnire a fost la Teatrul Bulandra, am vrut să fiu amabil cu o colegă actriţă, i-am oferit o cafea, m-a refuzat categoric. La a doua întâlnire, la mare, am pălăvrăgit şi cu asta basta. A venit toamna, în 1980, m-am întâlnit cu Eugenia Vodă, ploua, i-am cerut telefonul Dianei, atât. Am simţit nevoia s-o sun, i-am zis că am treburi prin Moldova, pot să beau o cafea, la tine, la Bacău. Am ajuns acolo, «ai o cafea, că aşa ai zis», am băut o cafea în bucătărie, am vorbit de teatru, am mai intrat în sufragerie, nu m-am gândit la nimic înainte, dar în clipa aceea mi-a venit s-o întreb: «Dacă te-aş cere de soţie, ce-ai zice?». «Aş fi de acord», a răspuns ea. Am continuat să discutăm. Apoi, seara, am întrebat-o încă o dată: «Hai să fim şi serioşi, vrei?». Şi au trecut 41 de ani şi ceva de atunci, ne-am căsătorit, ani divini”, povestea Mircea Diaconu la Kanal D, în emisiunea Denisei Rifai.

Mircea Diaconu a murit. Actorul suferea de o boală cruntă
Recomandări
Mircea Diaconu a murit. Actorul suferea de o boală cruntă
diana lupescu2Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 12

„Viaţa nu are tipare, ci are principii, reguli”

Împreună, cei doi au construit o familie frumoasă, fiind părinții a doi copii, Ana și Victor Diaconu, cu care actorul se mândrea. În interviurile sale, Mircea Diaconu vorbea adesea despre cât de mult își aprecia familia, numind-o cel mai mare sprijin și motiv de bucurie în viață.

„Viaţa nu are tipare, ci are principii, reguli. Fiecare simte în celălalt sprijin, putere, curaj când nu ai. Fiecare adaugă ceva şi, practic, încet, încet nu poate trăi unul fără celălalt. Cam asta e: nevoia de celălalt. Nevoia e ca respiraţia. E minunat că, după 41 de ani, ne uităm în spate şi vedem construcţiile familiale, nu doar copii, nepoţica, dar şi cuibul nostru, tot ceea ce am făcut împreună în viaţă şi care este splendid”, a mărturisit Mircea Diaconu.  

Video: Asfalt Tango (1996), regizor Nae Caranfil
Sursa: Youtube / Telecinemateca la tine acasa

Ne-am mai revenit? Să vorbim ce nu ne place. Candidatul unic e o idee-dezastru
Recomandări
Ne-am mai revenit? Să vorbim ce nu ne place. Candidatul unic e o idee-dezastru

Mircea Diaconu a murit la vârsta de 74 de ani

Actorul Mircea Diaconu la vârsta de 74 de ani, după o luptă grea cu cancerul, a anunțat, sâmbătă, soția sa. Pe 24 decembrie, cunoscutul actor Mircea Diaconu ar fi împlinit 75 de ani. Trupul neînsuflețit al lui Mircea Diaconu va fi depus luni, între orele 12:00 și 16:00, la Teatrul Nottara, acolo unde apropiații vor putea veni să-și aducă un ultim omagiu.

Înmormântarea lui Mircea Diaconu va avea loc marți, la cimitirul din Săftica. Mircea Diaconu era cunoscut pentru rolurile sale memorabile în filme, dar și pentru implicarea sa activă în viața publică, fiind un nume și în politică.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Viva.ro

Din nou doliu în muzica românească! Artiștii noștri sunt în șoc după moartea colegului lor, la 48 de ani: “A făcut istorie în muzică...”
Libertateapentrufemei.ro
Din nou doliu în muzica românească! Artiștii noștri sunt în șoc după moartea colegului lor, la 48 de ani: “A făcut istorie în muzică...”
Ce s-a ales de Tudorel Popa, omul bormașină de la Românii au Talent. Cu ce se ocupă acum, după ce nu a mai fost chemat în emisiuni
FANATIK.RO
Ce s-a ales de Tudorel Popa, omul bormașină de la Românii au Talent. Cu ce se ocupă acum, după ce nu a mai fost chemat în emisiuni
EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Elle.ro
EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
A murit Mircea Diaconu. Actorul avea 74 de ani și suferea de o boală grea
Observatornews.ro
A murit Mircea Diaconu. Actorul avea 74 de ani și suferea de o boală grea
Horoscop 14 decembrie 2024. Racii trebuie să fie mai zgârciți la vorbă și mai generoși cu faptele, mai ales cu cele care vor aduce armonie
HOROSCOP
Horoscop 14 decembrie 2024. Racii trebuie să fie mai zgârciți la vorbă și mai generoși cu faptele, mai ales cu cele care vor aduce armonie

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI