Restaurantul „Doi Cocoși” din Sectorul 1 este istorie. Buldozerele l-au demolat. Foto: Libertatea
Celebrul restaurant „Doi Cocoși” de lângă Lacul Străulești, cu o istorie veche de peste 100 de ani, a fost demolat în totalitate de buldozere, potrivit imaginilor realizate de Libertatea vineri, 20 decembrie.
În locul celebrului restaurant din sectorul 1 al Capitalei va fi ridicat un ansamblu rezidențial cu două subsoluri, parter și 9 etaje, în total 102 apartamente.
În primăvara acestui an, Elena Borcea, mama fostului patron al lui Dinamo, Cristi Borcea (54 de ani), și omul de afaceri Gigi Nețoiu (65 de ani), fost acționar la Rocar, Dinamo și Universitatea Craiova, au primit avizul pentru a demola celebrul restaurant, renumit și în lumea fotbalului, pentru a construi un ansamblu imobiliar.
Ulterior, Gigi Nețoiu a renunțat la proiect, iar Cristi Borcea i-a cumpărat partea și afacerea este acum împărțită între mama lui Borcea și Valentin Țăranu, partener de afaceri al familiei Borcea, a relatat profit.ro luna trecută. Suma obținută de Nețoiu ca să îi lase afacerea lui Borcea este de 1,2 milioane de euro, susține sursa citată.
Printre altele, la „Doi Cocoși” s-au făcut numeroase transferuri, dar s-au ținut și petreceri la care au participat fotbaliști, antrenori și patroni din fotbalul românesc.