Cuprins:
„Cu certitudine suntem pregătiţi pentru iarna 2024-2025, ba chiar stăm mai bine decât anul trecut (la stocul de gaze naturale – n.r.). Suntem în continuare în supraplin, cu peste 101% grad de umplere, mai mult decât media europeană. De altfel, este unul dintre capitolele la care România a excelat şi ne-am îndeplinit această obligaţie cu 70 de zile înainte de termenul stabilit de Comisia Europeană pentru toate statele-membre”, a afirmat, luni, ministrul energiei.
România, pregătită pentru creşterea producţiei de gaze: se pune în funcțiune o nouă sondă
Totodată, Burduja a spus că România este pregătită și în privința creşterii producţiei de gaze, iar azi se pune în funcțiune Sonda 55, Damianca, de la Caragele, județul Buzău.
„Suntem pregătiţi şi din perspectiva creşterii producţiei. Vă pot spune, în premieră, că directorul general de la Romgaz, domnul Popescu (Răzvan Popescu – n.r.) este, astăzi, la Caragele unde se va pune în funcţiune Sonda 55, Damianca. Este un program de investiţii de peste un miliard de lei. (…) Cert este că dacă avem gaze pe uscat, cu siguranţă trebuie să le exploatăm şi cu siguranţă aşteptăm cu toţii exploatarea gazelor din Marea Neagră, un proiect care este în grafic. Cele mai multe contracte, cred că peste 95%-98% au fost deja semnate şi avem graficul de proiect în bună ordine”, a spus Sebastian Burduja.
Conform oficialului, la momentul actual există o abordare mai pragmatică a tranziţiei energetice la nivel internaţional.
Burduja: Avem şanse să ne dublăm producţia de gaz românesc din 2027
„Sunt două evenimente internaţionale în ultima perioadă. În primul rând, Raportul Draghi. El a spus foarte corect şi concret că Uniunea Europeană are o problemă din perspectiva competitivităţii, pentru că preţul la energie este de trei ori mai mare decât în SUA sau în China şi este greu să te lupţi cu companiile din aceste state, dacă nu ai o energie competitivă. Şi al doilea eveniment este alegerea lui Donald Trump sau realegerea lui ca preşedinte al SUA. Din ambele perspective, vedem o abordare mai pragmatică a tranziţiei energetice. Gazul este combustibil de tranziţie (…), iar România are resurse (…)”, a afirmat demnitarul.
În context, Burduja a precizat că trebuie gândită o variantă de a da valoare adăugată gazului extras din Marea Neagră, prin proiectul Neptun Deep.
„Exploatarea gazelor din Neptun Deep este o mare realizare a ministrului Popescu (Virgil Popescu, fost ministru al Energiei – n.r.), a companiei Romgaz, care şi-a asumat să preia participaţia Exxon şi să investească un miliard de dolari. (…) avem şanse să ne dublăm producţia de gaz românesc spre 18-20 de miliarde de metri cubi din 2027. Acum trebuie să ne gândim cum dăm valoare adăugată acestui gaz. O variantă e să-l transformăm în energie electrică, iar proiectul de la Mintia este o mare şansă în acest sens. De asemenea, Işalniţa (…), Turceni”, a subliniat Sebastian Burduja.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro