„De când am preluat funcţia de secretar general, în 2014, lumea care ne înconjoară s-a schimbat profund”, a dat asigurări, într-un discurs de adio, secretarul general în exerciţiu al NATO.

„Azi, preşedintele (rus Vladimir) Putin crede că-şi poate atinge obiectivele pe câmpul de luptă. Iar el crede că ne poate atinge. De aceea continuă să-şi poarte războiul brutal”, a denunţat el.

„Eu nu cred că-l putem face pe Putin să-şi schimbe părerea. Dar cred că-i putem schimba calculul. Dând Ucrainei mai multe arme, îl putem face pe Putin să înţeleagă că nu poate obţine ceea ce vrea cu forţa şi să facem acest lucru atât de costisitor încât el să trebuiască să accepte că Ucraina are dreptul democratic suveran de a exista ca naţiune democratică suverană”, a subliniat el.

În timpul mandatului lui Jens Stoltenberg, NATO şi-a consolidat apărarea şi a trecut de la niciunul la zeci de mii de militari NATO pregătiţi de luptă pe flancul de est al Alianţei.

Jens Stoltenberg pleacă din postul de secretar general al NATO la sfârşitul acestei luni, după ce a condus NATO timp de un deceniu.

Conducerea NATO urmează să fie preluată de către fostul premier Mark Rutte la 1 octombrie.

Olandezul este cel mai longeviv premier al Olandei şi a ştiut mereu să evite scandalurile în timpul mandatului.

FOTO: Hepta

Urmărește-ne pe Google News