Stormy Daniels l-a dat în judecată pe Donald Trump după ce acesta a acuzat-o, pe Twitter, că a pus pe picioare „o înşelătorie absolută” prin faptul că a realizat şi difuzat portretul-robot al unui bărbat pe care ea a afirmat că el l-a ameninţat, în 2011, şi că i-a ameninţat fiica dacă evocă în mod public această relaţie.

Judecătorul S. James Otero a apreciat, în octombrie, că președintele a folosit o formulă retorică, una care ţine de libertatea de exprimare, protejată de Constituţie, potrivit theguardian.com.

Astfel, actrița urmează să-i plătească președintelui 292.000 de dolari reprezentând rambursarea chetuielilor cu avocaţii şi 1.000 de dolari în contul unei proceduri judiciare abuzive.

Deși avocatul lui Stormy, Michael Avenatti, a dat asigurări pe Twitter că clienta sa va face apel şi nu va plăti „niciun cent”, unul dintre avocații lui Trump a spus că decizia judecătorului este „o victorie totală pentru preşedinte şi o înfrângere totală pentru Stormy Daniels în acest dosar”.

Informația că Donald Trump ar fi avut o relație cu actrița porno Stormy Daniels a explodat la începutul acestui an. Relația dintre Donald Trump și actrița de filme porno Stephanie Clifford, cunoscută sub numele de Stormy Daniels, s-ar fi consumat în anul 2006.

Zece ani mai târziu, înaintea alegerilor prezidențiale din SUA, un avocat al actualului președinte american ar fi plătit-o pe actrița de filme porno cu 130.000 de dolari, pentru a ține ascunsă aventura cu Donald Trump, potrivit unor informaţii publicate de Wall Street Journal.

FOTO HEPTA


Chinezul Wang din dosarul de trafic de minore „Shanghai” ne-a dat în judecată, cerând 5 milioane de euro și invocând Legea Presei din Republica Socialistă România!


 

Urmărește-ne pe Google News