Strada Gabriela Szabo se află aproape de ieșirea din sectorul 6, înspre Chiajna. Ea face legătura între Bulevardul Uverturii și strada Mărgelelor. De numele străzilor din București se ocupă o comisie specială, din care fac parte istorici, muzeografi și specialiști în nomenclatură urbană. Vorbim de Comisia de atribuire denumiri a municipiului București, comisie care se află în coordonarea Prefectului Capitalei. Aceasta analizează documentele depuse de consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti şi de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, în vederea obţinerii avizului pentru atribuirea sau schimbarea de denumiri. Deci propunerile de nume pot veni de la consiliile locale, de la primarii de sector, de la Primarul General, dar și de la fundații culturale. Avizul Comisiei este consultativ. Ca denumirea unei străzi să fie modificată ea trebuie să fie aprobată de Consiliul General al Muncipiului București.
Ce prevede Regulamentul privind nomenclatura urbană
Regulamentul privind nomenclatura urbană pentru municipiul București care a intrat în vigoare în 2007 precizează la articolul 5 că: “Numele de persoane se vor atribui la cel puțin 3 ani de la încetarea din viață a acestora”. Se pare, însă, că primarii pot face și excepții de la acest regulament, căci doar așa se explică că avem o stradă cu numele atletei Gabriela Szabo.
În Regulament se mai specifică faptul că “propunerile (de denumiri-n.r.) se fac sub condițiile unei motivări riguroase și asumarea obligației de a suporta toate cheltuielile ce decurg din schimbarea denumirii și adresele poștale pentru persoanele fizice/ juridice”. Istoricul Dan Falcan (foto), care a făcut și el parte din Comisia de atribuire denumiri a municipiului București, în perioada 2011- 2013, ne-a spus că nu este o obișnuință de a da unei străzi numele unei personalități aflate încă în viață. “Nu se dă numele unei străzi, al unui monument, al unui loc atât timp cât persoana este în viață. Așa ceva nu se face, de obicei, pentru că se spune că este un semn rău. Probabil că a fost din dorința autorităților de a o omagia pe campioana olimpică Gabriela Szabo. Dar s-a mers cam departe”.
În București există multe străzi care au nume cel puțin ciudate și sunt încă mulți scriitori care nu au nici o stradă care să le poarte numele.
CITEȘTE ȘI:
„Coaforul groazei”, luat cu asalt la mai bine de 5 ani de la crima care a îngrozit România
Povestea de viață a celei mai frumoase prințese a României. S-a măritat de două ori și a ajuns la mănăstire
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro