În urmă cu un an, regizorul Liviu Marghidan a decis să demareze un proiect la care nimeni nu s-a mai gândit după Revoluţie – realizarea primului film românesc pentru copii după mai bine de trei decenii. A invitat alături de el pe actorii Vasile Calofir, supranumit „De Niro de România”, Florentina Ţilea, Elias Ferkin şi 19 copii, au urcat cu toţii pe munte şi de acolo a început aventura.

Străjerii, primul film românesc pentru copii realizat după Revoluţie

Este primul film pentru copii, cu copii în roluri. Cred că un an de zile e de când am început proiectul. O aventură, până la urmă, pentru că eram în munţi şi acţiunea filmului se desfăşoară 100% acolo, iar noi am stat cantonaţi în corturi pe perioada filmărilor, ne-am spălat la râu, am avut bucătărie de campanie şi totul s-a gătit acolo şi cred că se filmau până la 10-12 ore pe zi” povesteşte actorul Vasile Calofir, cel care îi învaţă în film pe micuţi cum să se descurce în natură.

Filmările au durat aproximativ două săptămâni, timp în care copiii spun că s-au simţit exact ca în tabără. Întreaga acţiune se desfăşoară în jurul lui Radu, care se pierde în pădure, iar toţi ceilalţi din grup, inclusiv sora lui mai mică, se îngrijorează şi îşi imaginează tot soiul de scenarii fantastice. Dar Radu găseşte ajutor chiar acolo unde se aştepta mai puţin, iar însoţitorii grupului, Florentina şi Vasile, îi ajută pe micuţi să descopere minunile naturii.

Adela (stânga) şi Clara (dreapta) sunt doi dintre cei 19 copii care au jucat în „Străjerii”, primul film pentru cei mici realizat după Revoluţie

Străjer înseamnă păzitor. Eu am păzit corturile şi natura„, ne povesteşte Clara, micuţa de 7 ani care, alături de prietena ei, Adela, au fost două dintre 19 străjeri ai pădurii.

„Oamenii ar trebui să nu arunce gunoaie, nici în lac sau râu„, crede Adela, fiind imediat completată de Clara: „Şi să nu mai taie copacii care sunt buni ca să-şi facă ei nu-ştiu-ce prostii„.

Mulţi au comparat acest film cu „Cireşarii”, o producţie românească de aventură destinată copiilor, care a făcut furori în România în anii 70-80. Fără a da prea multe detalii despre film, micii şi marii actori admit că nu au realizat că filmează, ci totul li s-a părut mai degrabă o tabără de cercetaşi în care se distrează, se joacă şi învaţă tot felul de lucruri utile.

Am stat în natură, fără telefoane, fără nimic. Cred că două săptămâni a durat”, ne povesteşte Filip, 12 ani, un alt străjer de nădejde al naturii, dar recunoaşte că „parţial” i-a fost greu să se rupă de tehnologie şi internet.

Cristian Păpuşoiu, fost concurent MasterChef, a jucat împreună cu fetiţa sa în „Străjerii”, având rolul bucătarului în acest film

Pentru copii a fost de-a dreptul spectaculos. A fost ca un fel de tabără acolo. Stăteau la cort, se bălăceau în râu, se spălau singuri pe dinţi cu apa din râu. Pentru copii a fost educativ, ca o tabără adevărată de cercetaşi”, a povestit Cristian Păpuşoiu „Pappu”, tatăl unuia dintre străjeri şi fost concurent la „Masterchef”, care a jucat în pelicula lui Liviu Marghidan rolul bucătarului.

Pe 25 iunie, filmul „Străjerii” se lansează în cinematografele din toată ţara, iar cei mici şi cei mari pot să vadă cum 19 copii învață orientarea, escaladează munți, construiesc diguri, spun povești de groază la focul de tabără și…se îndrăgostesc pentru prima oară.

VIDEO/ Cristina Chiriac, inițiatoarea proiectului România Autentică: “Când cos iile, femeile încă mai spun «Tatăl nostru»”

Vezi și topul celor mai frumoase filme pentru copii

Urmărește-ne pe Google News