Potrivit raportului citat de The Guardian, stratul de ozon se va repara peste tot, mai puțin în regiunile polare. Regenerarea acestuia la poli vor dura puțin mai mult, refăcându-se complet până în 2045 peste regiunea Arctica și până în 2066 peste Antarctica.
În urma alertei privind gaura din stratul din ozon, dată în anii 1980, situația s-a îmbunătățit constant în urma protocolului de la Montreal din 1989, un acord internațional care a ajutat la eliminarea a 99% din substanțele chimice care epuizează stratul de ozon, cum ar fi clorofluorocarburile (CFC) care erau utilizate ca solvenți și agenți frigorifici.
ONU a spus că acțiunile întreprinse asupra stratului de ozon au întărit, de asemenea, răspunsul mai puternic la criza climatică. CFC-urile sunt, de asemenea, gaze cu efect de seră, iar utilizarea lor continuă necontrolată ar fi ridicat temperatura globală cu până la 1 grad C până la jumătatea secolului.
„Acțiunea privind ozonul creează un precedent pentru acțiunile climatice”, a declarat Petteri Taalas, secretarul general al Organizației Meteorologice Mondiale, care a dezvăluit luni raportul de progres, care este realizat la fiecare patru ani.
„Succesul nostru în eliminarea treptată a substanțelor chimice care consumă ozon ne arată ce se poate și trebuie să trecem de urgență la combustibilii fosili, pentru a reduce gazele cu efect de seră și, astfel, pentru a limita creșterea temperaturii.”, a mai transmia acesta.
Răspunsul global unificat la tratarea CFC ar trebui considerat „cel mai de succes tratat de mediu din istorie”, a mai spus David Fahey, un om de știință la National Oceanic and Atmospheric Administration, care este autorul principal al noii evaluări.
Înlocuirea CFC-urilor cu un alt grup de substanțe chimice industriale, hidrofluorocarburile (HFC), a fost problematică, deoarece HFC-urile sunt gaze cu efect de seră, necesitând un alt acord internațional, încheiat la Kigali, pentru a reduce utilizarea acestora.
Provocarea când vine vorba de gazele cu efect de seră, cum ar fi dioxidul de carbon, este și mai mare, a spus el, deoarece acestea rămân în atmosferă mult mai mult timp și, spre deosebire de CFC-urile care au fost produse de doar câteva companii, emisiile provenite de la combustibilii fosili sunt mult mai răspândite și prezente aproape în toate activitățile industriale.
Cel mai recent raport de progres transmis de ONU este primul care analizează impactul potențial asupra stratului de ozon al geoingineriei solare. Intervenția climatică propusă la nivel internațional, presupune pulverizarea de particulele reflectorizante, cum ar fi sulful, în atmosferă, pentru a reflecta lumina soarelui și, prin urmare, a reduce încălzirea globală.
Practica controversată, pe care guvernul SUA dorește să o cerceteze, are potențialul de a reduce temperaturile globale, dar ar putea avea „consecințe nedorite, inclusiv efecte asupra ozonului”, arată raportul.