Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt al diplomației ruse, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că noua strategie de apărare a României prezintă Rusia „în secțiunea amenințări” și a reiterat una dintre tezele favorite ale Rusiei, și anume că Occidentalii aruncă vina în mod gratuit asupra Moscovei.
„Vedem că Bucureștiul a început să plagieze și asta arată că politicienii români nu sunt capabili să gândească independent”, a acuzat Zaharova.
Aceasta a adăugat: ”România contribuie la creșterea tensiunilor și a instabilității în regiune și este pregătită să servească alte scheme de confruntare împotriva Rusiei pe seama propriilor lor interese”.
În noua Strategie Naţională de Apărare a Ţării, Rusia este privită ca un inamic, pentru prima dată după al Doilea Război Mondial.