Imediat ce Victor Muller Ferreira – un bărbat blond, în vârstă de 36 de ani – a ajuns pe aeroportul din Sao Paulo, în aprilie 2022, autoritățile braziliene l-au reținut. A susținut că nu știe de ce autoritățile din Olanda le-ar fi transmis brazilienilor că numele lui real era Serghei Cherkasov și că ar fi un spion GRU (agenția de informații militare externe a Forțelor Armate ale Rusiei), care încerca să se infiltreze în Curtea Penală Internațională de la Haga, în calitate de intern. 

De fapt, povestea lui era destul de șubredă, iar Curtea Federală a Braziliei l-a trimis rapid la închisoare pentru 15 ani, sub acuzația de fals în acte și abuz de documente de identitate braziliene. 

Acum, Moscova îl vrea pe Serghei Cherkasov înapoi.

Povestea rușilor: Cherkasov e căutat pentru trafic de droguri

În iulie 2022, anchetatorii ruși le-au cerut autorităților din Brazilia extrădarea cetățeanului lor, admițându-i identitatea. Totuși, au spus că nu e un spion GRU, ci un criminal care fuge de justiție, după ce a condus un grup organizat de trafic de heroină, în anii 2010. 

Pentru a-și susține argumentul, rușii le-au arătat brazilienilor zeci de pagini de acuzare și declarații medico-legale, care arătau că Cherkasov a traficat droguri din Afganistan via Tadjikistan și le-a vândut în Rusia, între 2011 și 2013. Iar Serghei Cherkasov și-a recunoscut crimele și a cerut să fie transferat în Rusia.

13 români, dați dispăruți în inundațiile din Spania, anunță MAE
Recomandări
13 români, dați dispăruți în inundațiile din Spania, anunță MAE

E puțin probabil ca cererea lui să fie una reală, având în vedere că – dacă dosarul său ar fi adevărat – în Rusia ar sta în închisoare 20 de ani, după cum scria și BBC Brazilia, citat de Bellingcat. 

Publicația Bellingcat a reușit să aibă acces la documentele de acuzare a lui Cherkasov și arată inconsecvențele narațiunii rusești. În plus, conform informațiilor privind călătoriile rusului, obținute de Bellingcat de pe piața neagră de informații a Rusiei, Cherkasov a călătorit în Rusia sub propriul nume de mai multe ori după ce se presupune că ar fi fost acuzat de trafic de droguri. Iar dosarul penal a apărut abia după ce a ajuns în Brazilia și identitatea sa a fost descoperită.

Cererea de extrădare, la o lună de la condamnare

Inițial, Rusia s-a adresat Ministerului de Justiție brazilian: pe 27 iunie a depus o cerere de extrădare, la o lună de la condamnarea lui Cherkasov. În cererea semnată de Procurorul General adjunct al Rusiei, Piotr Gorodov, se pretinde că Cherkasov a fost inculpat în Moscova pe 24 iunie 2022 și se spune că, odată extrădat, rusul nu va fi persecutat politic, ci va beneficia de toată protecția legilor ruse. 

Alături de scrisoarea de extrădare era un rechizitoriu de 20 de pagini, semnat de șeful unității de investigare a traficului cu stupefiante a Ministerului rus de Interne. În rechizitoriu se susține că Cherkasov „în iunie 2011, când se afla la Moscova, a acceptat o ofertă de a se alătura unui grup de crimă organizată care face comerț cu narcotice în Rusia”. Rolul lui era de a supraveghea livrarea de heroină de la Moscova către alți membri ai grupării, din Lipețk, un oraș din centrul Rusiei.

Guvernul vrea să înlocuiască sobele tradiționale ale românilor cu pompe de căldură. „Costurile sunt enorme”, spun specialiștii
Recomandări
Guvernul vrea să înlocuiască sobele tradiționale ale românilor cu pompe de căldură. „Costurile sunt enorme”, spun specialiștii

Dosarul a fost închis în 2017, Cherkasov nu apare în el

Documentul relatează apoi operațiunea de contrabandă cu droguri, care implică mai multe etape și traversează mai multe granițe. Apar și alte persoane, în care se detaliază rolul lor în organizație, locul exact unde erau la anumite date, numere de telefon utilizate și casele pe care le foloseau.

Oamenii menționați în rechizitoriu corespund suspecților numiți în documentele judiciare ruse și pe site-urile web ale activiștilor din țară, care prezintă cazul. Însă, conform surselor deschise, aceștia au fost acuzați în 2015 și condamnați în 2017.

Numele lui Cherkasov nu apare în textul hotărârii instanței de apel cu privire la acest caz, aflat pe site-ul Tribunalului Regional Moscova, și nici în înregistrarea cauzei de pe site-ul primei instanțe, scrie Bellingcat. 

Așadar, dosarul penal a existat, însă rolul lui Cherkasov în această organizație rămâne disputat.

Un rechizitoriu cu lacune

Rechizitoriul e foarte specific cu privire la cronologia activităților membrilor rețelei de trafic de droguri, însă oferă puține informații despre momentul în care Cherkasov ar fi comis faptele. „Cel târziu în 2011”, aceasta e plasarea temporală a începerii colaborării dintre Cherkasov și membrii rețelei.

Câți bani au cheltuit principalii candidați la președinție pe Facebook și Instagram pentru promovare în precampania electorală
Recomandări
Câți bani au cheltuit principalii candidați la președinție pe Facebook și Instagram pentru promovare în precampania electorală

Ulterior în rechizitoriu se regăsesc două paragrafe contradictorii, care se referă la evenimentele care au avut loc în august 2013. În primul paragraf, procurorii ruși susțin că membrii rețelei – dar nu și Cherkasov – au fost arestați pe 10 august 2013, după care Cherkasov și un individ pe nume Sandalov au livrat un kilogram de heroină la Lipețk.

Câteva pagini mai încolo, se scrie că Cherkasov ar fi fost arestat pe 10 august 2013, motiv pentru care nu a putut să livreze un kilogram de heroină la Lipețk. Iar după ce povestește arestul din 10 august, e furnizată o listă detaliată a fiecărei rețineri efectuate: numele, locul și ora. În cazul lui Cherkasov nu apar aceste informații.

În plus, într-un comunicat de presă din 2015 al procurorului din Moscova, când rechizitoriul inițial a fost depus în instanță, sunt enumerați membrii rețelei criminale, iar numele lui Cherkasov nu apare.

A lucrat în Brazilia din 2011

În rechizitoriul trimis în Brazilia se spune că activitatea lui criminală s-a încheiat după arestarea din august 2013. Din informațiile obținute de Bellingcat, Cherkasov nu era în Rusia când e acuzat că ar fi comis crimele, pentru că lucra la o agenție de turism din Brazilia.

Ultima călătorie internă în Rusia a lui Cherkasov a avut loc pe 23 ianuarie 2011, când a zburat din orașul natal, Kaliningrad, la Moscova. Următoarea înregistrare apare abia în 29 iunie 2015, când călătorește de la Moscova la Kaliningrad.

Decalajul este în concordanță cu datele de călătorie și muncă ale lui Victor Muller Ferreira. CV-ul alter ego-ului lui Cherkasov a fost publicat online și arăta că s-a angajat la o agenție de turism din Brazilia în martie 2011. 

Între 2015 și 2021, a călătorit liber prin Rusia

Acuzarea sa în Rusia e contrazisă și de faptul că acesta a călătorit în țară de numeroase ori în perioada în care ar fi fost căutat de poliție. Conform informațiilor obținute de Bellingcat, Cherkasov a revenit în țară de mai multe ori în 2015, 2017, 2018, 2020 și 2021. A călătorit sub propriul său nume și s-a plimbat între Kaliningrad, Moscova, Belgorod, Samara și alte localități mai îndepărtate.

Faptul că Cherkasov a devenit un „om căutat de poliție” în Rusia abia după condamnarea în Brazilia e susținută și de faptul că nu apare pe nicio astfel de listă înainte de 2022. Cazierul său confirmă că a devenit o persoană de interes în cazul traficului de droguri în 22 iunie 2022, cu o zi înainte care Procurorul General adjunct al Rusiei să scrie rechizitoriul trimis în Brazilia. Tot conform cazierului, crima de care e acuzat a fost săvârșită pe 17 iulie 2013 – dată la care el nu era în Rusia.

O tehnică la care apelează des autoritățile ruse

Fotografia și descrierea lui Serghei Cherkasov se găsește în prezent pe pagina web de „căutați” a Ministerului rus de Interne. Și nu e singurul în această situație. Alături de el, pe listă mai e și Artem Uss, fiul unui guvernator din Siberia, care e reținut în Italia, fiind arestat în octombrie 2022, în temeiul unui rechizitoriu al SUA pentru achiziționarea de tehnologie militară americană și petrol venezuelean ca să eludeze sancțiunile.

Ca răspuns la cererea de extrădare emisă de SUA pentru Uss, autoritățile ruse au lansat propriile acuzații penale împotriva lui, susținând că acesta s-a făcut vinovat de spălare de bani în Rusia. Ca în cazul lui Cherkasov, prima acuzație în cazierul lui Uss a apărut după arestarea sa în Italia.

Un caz similar a avut loc în 2017, când Turcia a reținut o persoană pe care autoritățile o suspectau că ar fi complice la uciderea unui solicitant de azil cecen. Autoritățile franceze au cerut extrădarea acelei persoane în Franța din cauza suspiciunii de implicare a acesteia în uciderea cu plante otrăvitoare a emigrantului și avertizorului rus Alexander Pereplichni, în 2012.

Rusia a cerut imediat extrădarea deținutului, susținând că e Valid Lurarkhmaev și face parte din crima organizată, fiind căutat prin Interpol. Turcia a predat acea persoană Rusiei ca parte a unui schimb de prizonieri. Cu toate acestea, după cum a scris Bellingcat într-o investigație anterioară, persoana pe care Turcia a arestat-o – și a predat-o Rusiei – nu era Valid Lurakhmaev, ci un asasin angajat de FSB, pe numele lui Alexander Fedin.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

ivryernest   •   04.12.2022, 19:30

Pentru mine, care deabea am terminat de citit cele trei volume din "Cartea neagră a Securității" de General Ion Mihai Pacepa, toată această strategie rusească este foarte cunoscută. După părerea mea, pentru persoana în cauză, este mult mai bine să rămână în închisoare în Brazilia. Fiindcă în Rusia, își riscă viața.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Descoperirea ciudată făcută de o femeie care se plimba pe plajă. „Nu am mai văzut niciodată așa ceva”. FOTO și VIDEO
Știrileprotv.ro
Descoperirea ciudată făcută de o femeie care se plimba pe plajă. „Nu am mai văzut niciodată așa ceva”. FOTO și VIDEO
Wow! Cum arăta vila de lux a Oanei Zăvoranu, evaluată la peste 1 milion de euro: lumini la wc, televizor în baie, oglinzi peste tot, și asta nu-i nimic! Doar în filme mai vezi așa ceva! IMAGINI UNICE
Viva.ro
Wow! Cum arăta vila de lux a Oanei Zăvoranu, evaluată la peste 1 milion de euro: lumini la wc, televizor în baie, oglinzi peste tot, și asta nu-i nimic! Doar în filme mai vezi așa ceva! IMAGINI UNICE
Singura zodie care nu se înțelege cu nimeni!
Libertateapentrufemei.ro
Singura zodie care nu se înțelege cu nimeni!
Orașul din România în care oamenii sunt sfătuiți să stea cât mai puțin afară. ”Plouă efectiv cu cenușă”
FANATIK.RO
Orașul din România în care oamenii sunt sfătuiți să stea cât mai puțin afară. ”Plouă efectiv cu cenușă”
Valentina Pelinel, după 6 ani de căsnicie cu Cristi Borcea: „Am ajutor, așa este, însă eu sunt cea care se ocupă în cea mai mare parte de tot”
GSP.RO
Valentina Pelinel, după 6 ani de căsnicie cu Cristi Borcea: „Am ajutor, așa este, însă eu sunt cea care se ocupă în cea mai mare parte de tot”
Cinci zodii vor avea parte de cele mai bune două luni din viață. Vor renaște din propria cenușă, perioadă de aur pentru Tauri și Fecioare
FANATIK.RO
Cinci zodii vor avea parte de cele mai bune două luni din viață. Vor renaște din propria cenușă, perioadă de aur pentru Tauri și Fecioare
Filmul de pe Netflix care a înnebunit mapamondul. A fost vizionat de peste 13 milioane de ori, în doar câteva zile. Toată lumea vorbește despre el!
Unica.ro
Filmul de pe Netflix care a înnebunit mapamondul. A fost vizionat de peste 13 milioane de ori, în doar câteva zile. Toată lumea vorbește despre el!
Laurențiu Reghecampf, executat silit. Decizia judecătorilor
Financiarul.ro
Laurențiu Reghecampf, executat silit. Decizia judecătorilor
Un escroc care sărea intenţionat în faţa maşinilor şi le cerea şoferilor 1.000 de lei a ajuns în comă şi cu dosar penal
Observatornews.ro
Un escroc care sărea intenţionat în faţa maşinilor şi le cerea şoferilor 1.000 de lei a ajuns în comă şi cu dosar penal
Horoscop 31 octombrie 2024. Peștii s-ar putea să se simtă luați pe sus de viteza cu care se succed anumite situații și să fie surprinși
HOROSCOP
Horoscop 31 octombrie 2024. Peștii s-ar putea să se simtă luați pe sus de viteza cu care se succed anumite situații și să fie surprinși

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI