Pompierii au fost solicitați să intervină în zona Fantasio, unde a fost inundată o porţiune din bulevardul Ferdinand, dar şi pe strada Izvor. În ambele zone au fost trimise câte o autospecială cu apă şi spumă.

Tot din cauza inundațiilor au avut de suferit bulevardul A. Lăpușneanu și strada Soveja și nici semafoarele din centrul Constanței nu funcționează, potrivit Replica Online. Pompierii au intervenit și la o casă din Medgidia, unde a intrat apa, iar la faţa locului s-a deplasat o maşină de stingere. 

La rândul lor, reprezentanţii CT Bus au transmis că autobuzele liniei 2-43 au fost deviate. „Din cauza acumulărilor mari de apă de pe str..Brizei, zona Faleză Sud, autobuzele liniei 2-43 au fost deviate pe strada Steluței și Viorelelor în sensul spre Cap Linie Poarta 6”, se arată pe site-ul ctbus.ro.

Judeţul Constanţa se află sub cod galben de ploi până luni dimineață, 11 noiembrie. „În județele Constanța, Călărași, Ialomița, Ilfov, municipiul București, precum și în zona joasă de relief a județelor Dâmbovița și Prahova va ploua însemnat cantitativ și se vor acumula 20…25 l/mp și izolat peste 30 l/mp”, a transmis ANM.

Urmărește-ne pe Google News