Adrian Streinu-Cercel a explicat că, în urma testelor făcute asupra celor care s-au vaccinat cu prima doză de vaccin anti-COVID, s-a constatat că aveau deja anticorpi la virus.
„Am făcut niște teste la cei care s-au vaccinat în prima tură, chiar înainte de a doua administrare aveau anticorpi protectori”, a spus Adrian Streinu-Cercel.
„E de așteptat ca a doua doză să consolideze răspunsul la virus. După a doua doză, la șapte zile, putem fluiera liniștiți că nu mai suntem la risc de a dezvolta infecții severe”, a adăugat Adrian Streinu-Cercel.
Adrian Streinu-Cercel a declarat că vaccinul anti-COVID-19 existent în România protejează împotriva tuturor tulpinilor dezvoltate în prezent de coronavirus.
„Acest vaccin pe care l-am făcut ne protejează pentru toate tulpinile care sunt în circulație în acest moment. Pandemia se prezintă ca o cometa. Știm ca are o coadă lungă, la fel ca cea a pandemiei”.
Adrian Streinu-Cercel:
Fostul manager al Institutului Matei Balș din București a atras atenția că purtarea măștii rămâne obligatorie și după vaccinarea împotriva coronavirusului.
„Masca va fi obligatorie categoric până în 2022. Vaccinul ne protejează pe dinăuntru, nu la nivelul mucoaselor. Dacă dăm masca jos, e posibil să luăm virusul și să îl dăm celor care nu sunt imunizați”, a explicat Adrian Streinu-Cercel.
FOTO: Hepta