În anul 2006, specialiștii Centrului Regional de Sănătate Publică București au realizat un studiu privind munca de şofer RATB.

La aceștia apar boli generate în principal de stresul postural – cu presiune pe articulațiile coloanei vertebrale și supraîncordare musculară – și de suprasolicitarea neuropsihică și vizuală. Bolile cel mai des întâlnite la această categorie sunt hipertensiune arterială și diabetul zaharat.

Marian Antonache are 42 de ani şi lucrează la RATB din anul 1993. A fost trecut conducător de tramvai, după ce a absolvit o şcoală specială, în anul 2001.

Plecăm de la Şura Mare şi trecem de Eroii Revoluţiei. Tramvaiul tremură din toate încheieturile, deşi este nou,  Marian este foarte mândru de utilaj, este făcut la Uzina de reparaţii RATB – are aer condiţionat, chiar şi în ”salon”. Cum… ”salon”? Adică, acolo unde stau pasagerii –  se numeşte, tehnic, ”salon”! Tramvaiul are ”salon”. În fine, salonul se zguduie tare: calea de rulare este deteriorată în zona Şoseaua Viilor. ”Sunt anumite zone în Bucureşti”, ne explică vatmanul. În fapt, aceste zone sunt destul de periculoase, pentru că pot deraia tramvaiul. Chiar şi un simplu şurub poate deraia un tramvai de pe şine. ”Este o maşinărie foarte sensibilă”, spune Antonache.

Aspersoarele puse să îi stropească pe călători

Medicii spun că anul trecut, circa 46% din numărul conducătorilor de vehicule RATB sufereau de hipertensiune arterială și 15% de diabet zaharat.

De remarcat că aceste cazuri sunt tot mai numeroase pe măsura înaintării în vârstă. Cei mai afectați sunt conducătorii de vehicule cu vârste între 46-55 de ani și mai ales cei de peste 56 de ani.

Ajungem pe Calea Vitan, unde linia de rulare este nouă, lină. ”Aici au pus aspersoarele de apă pentru spaţiul verde lângă staţiile RATB.  Îi udă pe oameni vara, nu pot sta în spaţile amenajate, trebuie să oprim tramvaiele după staţii…”, ne spune vatmanul.

După 60 de ani, reacţia şoferilor RATB încetineşte

Medicii de medicina muncii au subliniat în studiul despre şoferii de transport în comun  că factorii care înrăutățesc starea de sănătate se înmulțesc spre vârsta de 60 de ani, întrucât scad acuitatea vizuală, atenția, puterea de concentrare și capacitatea de reacție rapidă la evenimentele din trafic.

”Cel mai greu moment pentru mine a fost când am rămas fără permis. Un pieton a traversat zebra după ce am trecut eu şi, din inerţie, s-a izbit de uşa laterală. S-a considerat că nu am acordat prioritate, deşi…”

În timp ce povesteşte, un tânăr cu ochii în telefon taie faţa tramvaiului, pe roşul pietonului. Totul se termină cu bine, până la intersecţia Ştefan cel Mare cu Aleea Circului, unde două maşini taie scurt faţa tramvaiului, apoi se opresc. Una din maşini este 4×4, condusă de o blondă. ”Nu au voie să facă stânga aici, dar ei…”
Turul oraşului cu Linia 1 de tramvai are o lungime de 30 de kilometri şi durează o oră şi zece minute.

RATB-işti lucrează 7 zile din şapte, nu au weekend sau sărbători. Liberele se iau ”printre picături”, prin rotaţie…

Se va actualiza studiul medical din 2006

Sindicatele de ramură intenţionează să actualizeze studiul medical din 2006 pentru a propune un proiect de Lege privind reducerea vârstei de pensionare pentru conducătorii de vehicule din transportul public local.

Numărul de conducători de vehicule angajați la RATB era, anul trecut, de 3.722, din care 2.274 șoferi de autobuz, 850 conducători de troleibuz, iar restul  conducători de tramvai.În acest moment se pesnionează la 65 de ani, bărbații, și 63 de ani, femeile.

 

Citește și: Top cele mai stresante meserii din lume!

La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News