Cetăţenii domiciliaţi pe strada Stirbey Vodă, în zona parcului Zăvoi din Vâlcea, au avut parte duminică dimineaţa, în jurul orei 9.00, de un show absolut, al cărui protagonist a fost un bărbat în vârstă de 31 de ani din localitate. Vizibil ameţit de aburii alcoolului, bărbatul s-a urcat pe acoperişul unui bar din zonă şi supărat nevoie mare, a început să strige şi să înjure cât îl ţineau puterile. Gălăgia a fost doar începutul spectacolului, pentru că la scurt timp, tânărul a început să-şi arunce din haine una după alta, rămânând la final gol puşcă.
După minute în şir în care poliţiştii şi pompierii au încercat să-l convingă să coboare de pe acoperişul casei, bărbatul a fost transportat la spital iar apoi la sediul Poliţiei Municipiului unde a fost amendat cu 1.000 lei pentru tulburarea liniştii publice. În urma cercetărilor efectuate de poliţişti, s-a stabilit că tânărul şi cumnatul său consumaseră toată noaptea băuturi alcoolice în localul respectiv şi pentru că nu a mai avut bani să achite nota de plată (500 lei), care i s-a părut exagerată, a ales să protesteze în felul său, făcând striptease pe acoperişul barului respectiv.