După îndelungi dezbateri, structura anului școlar 2016-2017 s-a modificat. Astfel, potrivit proiectului de ordin de ministru, școala va începe pe 12 septembrie și se va încheia pe 23 iunie. Mai mult, ”Școala Altfel” se va extinde pe o perioadă de 8 zile, față de 5 anul trecut, iar olimpiadele și concursurile naționale vor fi organizate în vacanța de primăvară.

”Școala Altfel”, în două etape

Potrivit Ministerului Educaţiei, programul „Şcoala Altfel”, care va dura 8 zile, va avea două etape distincte: trei zile la începutul şcolii, între 12 şi 14 septembrie, iar restul de cinci zile în interiorul anului şcolar. Prima etapă este destinată acomodării elevilor şi profesorilor cu programul şcolar şi procesul de învăţare-predare. Prezenţa elevilor la clase în această perioadă nu este obligatorie. Etapa a doua, săptămâna clasică „Şcoala Altfel”, va fi organizată în urma unei planificări ce rămâne la decizia unităţilor de învăţământ.

 

Spre deosebire de anii trecutți, perioada programului naţional ”Şcoala Altfel” va fi flexibilă, şcolile fiind cele care o vor alege pentru desfăşurarea activităţilo. ”Să nu mai existe situaţii în care toată lumea plecă în excursie, toată lumea plecă la muzeu şi îşi făceau programări cine ştie de când, toată lumea la Casa experimentelor şi aşa mai departe”, a explicat Secretarul de Stat din MENSC, Monica Cristina Anisie.

Amenințare cruntă a Rusiei pentru Ucraina, după ce Volodimir Zelenski a refuzat armistițiul de Ziua Victoriei: „Kievul nu va supraviețui până pe 10 mai”
Recomandări
Amenințare cruntă a Rusiei pentru Ucraina, după ce Volodimir Zelenski a refuzat armistițiul de Ziua Victoriei: „Kievul nu va supraviețui până pe 10 mai”

În aceste condiții, unităţile de învăţământ au la dispoziţie următoarele intervale pentru a desfăşura Săptămâna „Şcoala Altfel”: pentru învăţământul preşcolar şi primar sunt alocate perioadele 21 noiembrie 2016 – 2 decembrie 2016, 27 februarie 2017 – 31 martie 2017, 15 mai 2017 – 9 iunie 2017. Unităţile din învăţământul gimnazial, liceal, profesional şi postliceal vor organiza activităţi extraşcolare în una din perioadele 17 octombrie 2016 – 2 decembrie 2016, 27 februarie 2017 – 31 martie 2017 sau 15 mai 2017 – 9 iunie 2017.

Olimpiadele şi concursurile şcolare naţionale vor fi organizate în perioada vacanţei de primăvară. În felul acesta, olimpicii pot participa şi ei la activităţi.

Structura anului şcolar 2016-2017. 35 de săptămâni de cursuri

Anul şcolar 2016-2017 are 35 de săptămâni de cursuri, însumând 169 de zile lucrătoare.

Semestrul I are 18 săptămâni dispuse în perioada 12 septembrie 2016 – 3 februarie 2017.

Elevii vor veni la clase pe 12 septembrie pentru a participa la activităţile din prima parte a programului „Şcoala Altfel”, urmând ca pe 15 septembrie să aibă loc festivităţile de deschidere.

Vacanţa de iarnă va avea 2 săptămâni, între 24 decembrie 2016 – 8 ianuarie 2017, iar vacanţa intersemestrială va fi între 4 – 12 februarie 2017. Clasele şi grupele din învăţământul primar mai au o vacanţă între 29 octormbrie 2016 – 6 noiembrie 2016.

LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2025, turul 1. Românii din diaspora votează masiv
Recomandări
LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2025, turul 1. Românii din diaspora votează masiv

Semestrul II are 17 săptămâni dispuse în perioada 13 februarie – 23 iunie 2017. Vacanţa de primăvară este programată între 19-30 aprilie 2017, iar elevii vor lua vacanţa mare pe 23 iunie şi vor reveni la şcoală pe 11 septembrie 2017.

Clasele terminale din învăţământul liceal vor încheia cursurile pe 2 iunie 2017, iar cei de clasa a VIII-a pe 16 iunie.

Vezi LIVE TEXT – Alegeri prezidențiale 2025 – turul 1. Urmărește cele mai noi informații despre prezența la vot și desfășurarea scrutinului!

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Votarea deja a început! Surpriză: candidatul de pe locul 1 nu era favorit la începutul campaniei! Românii, în cea mai mare confuzie electorală: 1 din 5 nu știe cu cine să voteze
Viva.ro
Votarea deja a început! Surpriză: candidatul de pe locul 1 nu era favorit la începutul campaniei! Românii, în cea mai mare confuzie electorală: 1 din 5 nu știe cu cine să voteze
Mihai Călin, de mână cu soția, pe covorul roșu. Sunt împreună de peste 20 de ani, dar cererea lui în căsătorie a fost abruptă de-a dreptul!
Libertateapentrufemei.ro
Mihai Călin, de mână cu soția, pe covorul roșu. Sunt împreună de peste 20 de ani, dar cererea lui în căsătorie a fost abruptă de-a dreptul!
Expunere fără inhibiții: cum diferă atitudinea mediteraneenilor față de corp comparativ cu americanii
Adevarul.ro
Expunere fără inhibiții: cum diferă atitudinea mediteraneenilor față de corp comparativ cu americanii
Ana Bodea, dezvăluiri despre relația cu Valentin Butnaru. Ce apreciază la iubitul ei, deși între ei există o diferență de vârstă de 15 ani: „Toată lumea știe că sunt...”
Elle.ro
Ana Bodea, dezvăluiri despre relația cu Valentin Butnaru. Ce apreciază la iubitul ei, deși între ei există o diferență de vârstă de 15 ani: „Toată lumea știe că sunt...”
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Unica.ro
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Ce spune James Trainor, liderul delegaţiei SUA, despre anularea alegerilor din 2024: A fost un pas corect
Observatornews.ro
Ce spune James Trainor, liderul delegaţiei SUA, despre anularea alegerilor din 2024: A fost un pas corect
Horoscop 4 mai 2025. Gemenii au ocazia de a experimenta o stare de confuzie constructivă, vor fi puși în situația de a alege între două lumi
HOROSCOP
Horoscop 4 mai 2025. Gemenii au ocazia de a experimenta o stare de confuzie constructivă, vor fi puși în situația de a alege între două lumi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI