UPDATE 4 aprilie, ora 16.05: Elevii și copiii de grădiniță vor începe anul școlar viitor pe 5 septembrie 2022, potrivit structurii anului școlar 2022-2023 publicată în Monitorul Oficial, a scris Edupedu.
Anul școlar 2022-2023 are o durată de 36 de săptămâni, dar este la fel de scurt ca cel actual, în privința numărului de zile de școală, potrivit Edupedu.
Spre deosebire de anii trecuți, vor avea vacanță toți elevii în perioada 22-30 octombrie 2022. Înainte, intrau într-o vacanță de o săptămână doar copiii de grădiniță și elevii de clasele primare, în perioada octombrie-noiembrie.
Organizarea anului școlar nu mai conține cuvântul „semestru”, dar apare în ordinul de ministru expresia „modul de învățare”. Potrivit structurii publicate, sunt 5 astfel de module, fragmentate cu 5 vacanțe.
Cuprins:
Sorin Cîmpeanu s-a întâlnit azi cu reprezentanții elevilor, părinților și profesorilor pentru a discuta modul în care va arăta noul an școlar, iar la finalul ședinței de guvern a anunțat care au fost propunerile acceptate în comisia de dialog.
Ministrul a anunțat că structura noului an școlar a fost agreată de participanții la discuție, iar o altă noutate pentru viitorul an școlar este o „vacanță mobilă” de o săptămâna care va putea fi luată într-una din săptămânile din luna februarie.
Semestrele vor fi înlocuite cu cinci module
„Azi am avut o comisie de dialog la nivelul Ministerului Educației s-a discutat despre structura anului școlar 2022-2023. Apreciz cooperarea pe care ministerul Educației a avut-o cu referezentanții elevilor, părinților și profesorilor. Am reușit să ajungem îmi place să cred la un consens care este confirmat nu numai de experții din România, ci de orice expert care o minimă de experiență în pedagogie. Este vorba de nevoia de a alterna module de învățare de 6, 7, 8 săptămâni cu module de repaus, în așa fel putem să ne adaptăm pe specificul anului școlar din România”, a declarat Sorin Cîmpeanu la finalul ședinței de guvern.
Anul școlar 2022/2023 va începe pe 5 septembrie cu primul modul de învățare, iar o primă vacanță va fi luată pe 24 octombrie de toți elevii, nu doar de preșcolari.
Modulul doi de învățare se va desfășura până în preajma sărbătorilor de iarnă, după care va fi cea de a doua vacanță, în perioada 23 decembie – 8 ianuarie. Astfel, modulul trei va începe pe 9 ianuarie.
„Și în premieră acest modul se va derula până în luna februarie, când vom avea cea de-a treia vacanță, care va putea fi acordată în a doua jumătate a lunii februarie, în a treia săptămână sau în a patra săptămână a lunii februarie, la decizia fiecărui inspectorat școlar prin consultare. Este vorba de o vacanță mobilă”, a precizat Sorin Cîmpeanu.
Modulul patru se va încheia în preajma sărbătorilor pascale cu o vacanță planificată pentru perioada 8-23 aprilie.
După vacanța de Paște elevii se vor întoarce la școală pentru ultimul modul.
„După această vacanță urmează modulul cinci și ultimul care se derulează până în data de 16 iunie. Cea de-a cincea vacanță este și cea mai mare care ar urma să înceapă pe 17 iunie până în prima dată de luni din prima săptămână a lunii septembrie”, a mai spus ministrul Educației.
Avem o altă noutate, alături de săptămâna Școala Altfel avem și săptămâna verde, am agreat că va fi introdusă în anul 2022-2023 în modulele 4 și 5, școlile vor avea posibilitatea să își aleagă.
Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației
Se renunță la tezele semestriale
Tezele ar urma să dispară și să existe două evaluări standardizate, la începutul și la finalul anului școlar, însă în acest sens nu a fost luată o decizie finală, urmând să fie modificat Regulamentul cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP).
„Având în vedere relevanța tezelor semestriale, având în vedere această structură, intenționăm să revizium regulamentul de organizare și funcționare din învățământul preuniversitar în sensul renunțării la obligativitatea acestor teze semestriale. Sunt convins că fiecare profesor știe bine când să-și planifice aceste evaluări pe parcurs. De asemenea, am luat act și de solicitarea elevilor pe care o susțin a unei evaluări standardizate la final de an școlări și o evaluare la început de an. Este un model pedagogic pe care îl vom avea în atenție”, a anunțat Sorin Cîmpeanu.
Cum se vor încheia mediile
„Vom avea medii la finalul anului școlar, mediile încheiate la final de semestru aș vrea să vă atrag atenția asupra faptului că nu au avut nici relevanță și nici nu au fost folosite, se va da libertate profesorilor să-și organizeze evaluările pe parcurs în funcție de calendar, de ritmul de predare”, a mai spus ministrul.
Cum arată structura noului an școlar, anunțată de ministrul Educației
- 5 septembrie-21 octombrie – modulul 1 de școală
- 24-30 octombrie – vacanță de toamnă pentru toți elevii
- 31 octombrie – 22 decembrie – modulul 2 de școală
- 23 decembrie – 8 ianuarie 2023 – vacanța de iarnă
- 9 ianuarie – 6 aprilie – modulele 3 și 4 de școală
- 8 aprilie – 23 aprilie – vacanța de primăvară
- 19 aprilie – 16 iunie – modulul 5 de școală
- 17 iunie – 4 septembrie – vacanța de vară