STS a explicat, la cererea Libertății, situația românilor care susțin că nu au fost programați la vaccinare, deși cunoștințe de-ale lor, din aceeaşi categorie, dar trecute pe liste mai târziu, la același centru, au fost notificate în 10-20 de minute.

Inițial, românii trecuți pe listele unui centru își păstrau prioritatea dacă se mutau pe listele altuia, pentru că momentul de referință se considera momentul înscrierii pe prima listă, explică, prin e-mail, Cătălin Chirca, purtătorul de cuvânt al STS.

Întrucât capacitatea zilnică de vaccinare este diferită în fiecare centru și, astfel, generează un ritm distinct de anunțare a persoanelor înscrise pe listele de așteptare, s-a constatat un interes crescut al persoanelor de a migra între centrele de vaccinare în speranța că vor fi notificate mai rapid, a adăugat acesta.

Dacă migrai aveai un avantaj

Ca să se anuleze acest avantaj incorect, procedura a fost schimbată, astfel că o persoană care se muta pe listele unui alt centru de vaccinare își pierdea prioritatea și era așezată la finalul cozii: „După primele 4 zile de la începerea procesului de vaccinare a persoanelor de pe listele de așteptare, la solicitarea CNCAV, echipa de dezvoltare a platformei a anulat facilitatea de păstrare a datelor primei rezervări în cazul mutării pe lista de așteptare a unui alt centru. Astfel, în prezent, o persoană care optează pentru mutare este așezată la finalul listei de așteptare aferente centrului de vaccinare unde s-a mutat persoana în cauză”, a adăugat Cătălin Chirca. 

Legenda Wall Street, după prăbușirea burselor: „Trump ne distruge ani de muncă în doar câteva ore. Trilioane de dolari șterse”
Recomandări
Legenda Wall Street, după prăbușirea burselor: „Trump ne distruge ani de muncă în doar câteva ore. Trilioane de dolari șterse”

SMS-urile pentru cei de pe lista de aşteptare se trimit automat. Nu se intervine manual în nicio etapă, potrivit STS.

Instituţia neagă că softul ar avea bug-uri: „Subliniem faptul că procesul de notificare nu a prezentat și nu prezintă erori. De asemenea, platforma informatică nu prezintă erori”.

STS a refuzat să facă public codul informatic al platformei

STS spune, de asemenea, că testează suficient fiecare funcționalitate a programului informatic înainte ca aceasta să devină accesibilă publicului.

„Echipa de dezvoltare monitorizează permanent procesele tehnice și eficiența microserviciilor fiind aplicate chei de control pentru certificarea îndeplinirii tuturor cerințelor operaționale”, mai spune STS.

Libertatea ceruse şi codul informatic al platformei de vaccinare, în care ar fi vizibile eventuale bug-uri, dar Serviciul de Telecomunicații Speciale a refuzat pe motiv că o astfel de decizie ar putea afecta securitatea informatică a platformei.

„Având în vedere că publicarea codului sursă ar putea crea premisele unor vulnerabilități privind securitatea datelor din platformă, acesta nu vă poate fi pus la dispoziție”, este răspunsul STS.

Experţi independenţi spun că publicarea codului nu ar vulnerabiliza datele 

Cum a fost declarat nevinovat un om de afaceri acuzat că a șantajat eMAG și un director al companiei: „Dacă îmi iau banii, fac contract de confidențialitate”
Recomandări
Cum a fost declarat nevinovat un om de afaceri acuzat că a șantajat eMAG și un director al companiei: „Dacă îmi iau banii, fac contract de confidențialitate”

Organizația Code4Romania, care reunește voluntati IT care scriu cod în folos public, spune că a expune public codul care arată cum sunt salvate și interogate informațiile din baza de date nu ar trebui să pună în pericol informațiile personale ale românilor înscriși în platformă, mai ales dacă codul a trecut printr-un audit de securitate.

„Nu există o cauzalitate directă între actul de a deschide codul sursă al aplicației și vulnerabilizarea stocării datelor din aplicație”, spune Alexandra Ștefănescu, Chief Technology Officer la Code4Romania.

Ea spune că informațiile necesare conectării la baza de date se stochează separat de codul sursă, „într-un fișier de configurare privat, care nu este pus public alături de codul sursă.”

„Aplicații guvernamentale din multe țări spre care privim cu invidie sunt dezvoltate în regim open source, cu codul sursă la vedere”, spune Bogdan Ivănel, cofondator și CEO la Code4Romania. „Pe viitor, pe lângă un set clar de standarde de livrare, acesta este modelul corect, transparent și auditabil prin care ne putem asigura că putem avea tehnologie bună în sistemul de stat. Dacă banii sunt publici și codul trebuie să fie public”.

„Cred că întreaga experiență a platformei de vaccinare ne dă câteva lecții foarte importante pentru viitor”, a adăugat Ivănel. „Statul român are nevoie de capacitate de proiectare și dezvoltare de soluții informatice tocmai pentru momente critice ca acestea. Trebuie să creștem capacitatea aceasta, dar şi să ne asigurăm că există mecanisme care să asigure transparența acestor platforme”.

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Mesajele înfiorătoare trimise de Andrew Tate fostei iubite: „Ce rost să te am dacă nu te bat?”
Adevarul.ro
Mesajele înfiorătoare trimise de Andrew Tate fostei iubite: „Ce rost să te am dacă nu te bat?”
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Elle.ro
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
O insulă din Scoţia a fost scoasă la vânzare la preţul unui apartament dintr-un complex de lux din Bucureşti
Observatornews.ro
O insulă din Scoţia a fost scoasă la vânzare la preţul unui apartament dintr-un complex de lux din Bucureşti
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor
HOROSCOP
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI