UPDATE 6:15 Ministrul de Interne Dragoş Tudorache a declarat într-un interviu acordat MEDIAFAX că i-a cerut un raport lui Raed Arafat privind transporturile medicale către străinătate după ce în spaţiul public au apărut date potrivit cărora persoane influente ar fi fost transportate cu ambulanţe publice deşi nu erau urgenţe.

UPDATE ora 16:55. Medicului de pe a doua ambulanță care urma să sosească acasă la Ioan Gyuri Pascu, după al doilea apel la 112, i s-au cerut explicații, întrucât există inadvertențe în fișa echipajului.

„Au apărut inadvertenţe în fişa celui de-al doilea echipaj, care nici nu a intervenit la pacient deoarece ajunsese deja ambulanţa SMURD, şi datele care au fost coroborate cu interventia SMURD, orele date de ei pe tabletă. O să îl intrebăm, o să-i cerem o explicaţie medicului despre diferenţe”, a declarat Alis Grasu pentru Mediafax.

Alis Grasu a spus că a al treilea apel nu a ajuns la Ambulanță și că s-a aflat de el după comunicatul STS. Apelurile care au ajuns la Ambulanță au fost primuldat de fosta soție a lui Ioan Gyuri Pascu și cel în care era anunțată starea agravată a artistului.

UPDATE ora 15:25. Un medic de pe a doua ambulanță care a ajuns la domiciliul lui Ioan Gyuri Pascu a fost chemat în fața conducerii Ambulanței, pentru a da explicații în legătură cu intervenția din noaptea în care a murit artistul.

Potrivit Digi 24, există diferențe între declarațiile medicului și datele furnizate de STS și SMURD privind ora la care a fost făcut apelul la 112 și momentul în care a ajuns ambulanța la caz. Mai exact, medicul a declarat că a ajuns în 11 minute acasă la Ioan Gyuri Pascu, însă datele de pe tabletele din dotarea SMURD arată că ambulanța a ajuns în 14 minute.


STS a spus că, de la domiciliul lui Ioan Gyuri Pascu au existat trei apeluri la 112, nu două, așa cum a anunțat Serviciul de Ambulanță București-Ilfov.

„În urmă căutărilor efectuate în baza de date a Centrului Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 Bucureşti, au fost identificate trei apeluri referitoare la evenimentul descris de dumneavoastră, şi petrecut în dată de 26 septembrie anul curent, la orele 03:23, 04:42 şi 04:53. Persoană care a efectuat primul apel a anunţat o urgenţă medicală, motiv pentru care a fost transferat Dispeceratului de Urgenţă al Serviciului de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov. Apelanta a revenit precizând că, deşi la adresa a fost un echipaj de ambulanţă, nu ştie ce are pacientul, motiv pentru care apelul a fost transferat imediat către acelaşi Dispecerat. La ultimul apel s-a anunţat că starea pacientului s-a agravat, cazul intrând în zona de competenţă a ISU – SMURD către care a fost direcţionat. Datele referitoare la codurile de urgenţă sunt de competenţă agenţiilor de intervenţie”, a transmis STS.

Ambulanța București-Ilfov spune că au fost 2 apeluri

De cealaltă parte, Alis Grasu a spus miercuri că au fost două apeluri la 112, unul la 3:30, iar al doilea la 4:46.

La ora 3.20 am primit primul apel din partea soției. Aceasta i-a transmis operatorului faptul că soțul ei a suferit un atac de panică, că are dureri articulare și că nu doarme de trei nopți. În aproximativv 10-15 minute, un echipaj a ajuns la adrsa indicată. Deci, la ora 3.30 prima ambulanță a ajuns la pacient. Și Gyuri Pascu și soția lui au declarat medicilor că, de mai bine de trei nopți, pacientul nu se poate odihni absolut deloc din cauza unor dureri articulare puternice (…) Pentru a-l ajuta să se odihnească, echipajul i-a administrat o jumătate de fiolă de diazepam. Apoi s-au retras. După mai bine de o oră, la ora 4.46, s-a efectuat un alt apel la dispeceratul Serviciului de Urgență, de la aceeași adresă. De data aceasta însă, eram anunțață că pacientul s-a învinețit și nu mai respiră”, a spus Alis Grasu.

Citește și: EXCLUSIV/ Filmul nopții în care a murit Gyuri. Dr. Alis Grasu: ”I s-a administrat diazepam pentru insomnie”

Val de anchete după moartea lui Ioan Gyuri Pascu

Joi au venit primele rezultate ale anchetei interne efectuate la Serviciul de Ambulanță București-Ilfov. Ancheta internă a scos la iveală două nereguli: medicul care a intervenit după primul apel la 112 nu a avut la el aparatura necesară unui astfel de caz și nu l-a pus pe Ioan Gyuri Pascu să semneze că nu dorește internarea în spital.

Medicul nu a luat cu el electrocardiograful și defibrilatorul semiautomat. De asemenea, fișa postului prevede obligația de a obține consimțământul pacientului atât pentru tratamentul aplicat, cât și pentru refuzul de transport la spital. Medicul nu are în fișa de intervenție consimțământul lui Ioan Gyuri Pascu în ceea ce privește refuzul de a fi transportat la spital, deși a declarat că a propus acest lucru și a fost refuzat.

Pentru aceste nereguli, medicul, care are o experiență de 10 ani și care se află la prima abatare, a fost sancționat cu 10% din salariu.

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti au deschis un dosar de moarte suspectă după decesul artistului Ioan Gyuri Pascu. Poliția ridică acte de la Serviciul de Ambulanță București-Ilfov și de la SMURD, în legătură cu moartea lui Gyuri Pascu. Potrivt unor surse judiciare, astăzi nu vor avea loc audieri în acest caz.

Ioan Gyuri Pascu, înmormântat vineri la Agnita

Ioan Gyuri Pascu este condus vineri pe ultimul drum, fiind înmormântat în cimitirul din orașul Agnita, județul Sibiu. Trupul neînsuflețit al artistului a fost depus la capela din cimitirul din evanghelic din Agnita, acolo unde, joi, zeci de oameni au venit să-și ia rămas bun de la Ioan Gyuri Pascu, omul și artistul pe care l-au iubit atât de mult.

În fața intrării în capelă, cei care se ocupă de înmormântare au așezat panouri pe care oamenii care l-au cunoscut au putut să scrie ultimele gânduri, în timp ce pe fundal, din boxe se auzeau melodii cântate de cel care a fost Ioan Gyuri Pascu.

Cimitirul bisericii din Agnita a devenit apoi neîncăpător pentru sutele de persoane venite pentru a-și lua adio de la Ioan Gyuri Pascu și pentru a asista la slujba de înmormântare, care a fost oficiată de patru preoți.

Ioan Gyuri Pascu a fost înmormântat lângă părinții și sora sa.

 
 

Urmărește-ne pe Google News