Incidentul înregistrat de mai multe camere de supraveghere s-a petrecut pe la 4 dimineaţa, când la metrou era pustiu. Totul a început printr-o altercaţie între doi studenţi bulgari, aflaţi într-un stagiu la Comisia Europeană, şi o bandă de tineri violenţi care păreau de origine africană.

Bătăuşii s-au năpustit asupra unuia din studenţi, pe care l-au snopit în bătaie şi, la un moment dat, l-au împins peste o balustradă de la nivelul superior al staţiei. Tânărul s-a prăbuşit pe linia metroului, de la o înălţime de câţiva metri.

Potrivit presei belgiene, studentul a supravieţuit, dar şi-a rupt vertebrele cervicale şi ar putea rămâne paralizat. Starea sănătăţii sale nu a fost dezvăluită. Agresorul, cuprins poate de remuşcări, l-a ajutat pe al doilea student să ridice victima pe peron, iar apoi a fugit împreună cu tovarăşii săi. Feţele tuturor se văd destul de bine pe înregistrare, dar poliţia n-a reuşit să le dea de urmă aşa că a făcut apel, acum, la ajutorul telespectatorilor.

Deocamdată, imaginile au iscat pe internet un val de comentarii, multe de natură rasistă. Conducerea metroului a ţinut să sublinieze că, în ciuda regretabilului incident, delicvenţa în staţii a scăzut iar călătorii sunt în deplină siguranţă, notează antena3.ro.

 
 

Urmărește-ne pe Google News