Comentează26 februarie, ora 13:00: „La Kiev, definiția a ceea ce înseamnă bine s-a schimbat mult. Rudele mele au spus că sunt bine (i-am contactat pe toți de mai multe ori). Ceea ce însemna că au stat într-un adăpost, au auzit bombe, au dormit doar câteva ore între alarmele care sună prin Kiev”, scrie Volodymyr într-un mesaj pe care ni-l transmite astăzi.
De când a început invazia nu mai poate dormi
Ne-am întâlnit prima dată vineri, 25 februarie, în jurul orei 17:00, în Piața Unirii din Capitală. Volodymyr se blochează când vede atât de multă lume în jur. „Aici chiar zici că e weekend, eu de două zile am stat doar în camera de cămin, am vorbit cu familia mea și am scrolat prin știri”.
Sunt aproape două zile de când tânărul n-a mai pus capul pe pernă. Are vocea stinsă și ochii îi lucesc, înlăcrimați. Știa de situația amenințătoare din țara sa și și-a petrecut noaptea în care Rusia a atacat Ucraina citind știrile. A dormit cu intermitențe, iar după ce au apărut primele informații despre ce se întâmpla nu a mai dormit deloc.
Acasă, în Kiev, e familia lui: mama, bunica și doi frați, unul de 19 și unul de 26 de ani. I-a contactat imediat și nodul din gât s-a făcut un pic mai mic după ce a aflat că sunt bine cu toții. „Deocamdată”, spune el. Incertitudinea cu care a venit războiul e o realitate cu care a început să trăiască. E precaut când își alege vorbele și are grijă să nu cadă pradă cuvintelor mari.
Cel mai greu a fost să ia legătura cu bunica lui de 83 de ani. L-a sunat pe unul dintre frații lui și i-a spus să se ducă imediat la ea. Bunica era șocată și i-a spus că, la vârsta ei, cel mai important pentru ea este ca ei să fie bine.
Apoi, s-au sfătuit ce e mai bine să facă. Familia i-a spus că nu va pleca. „Mama nu va pleca fără fratele meu mai mic”, explică Volodymyr.
Din 25 februarie ora 00:00 pe la Vama Sighet au intrat în România doar femeile și copiii, care pot trece doar cu împuternicire, asta în timp ce bărbații cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani au rămas în Ucraina. Decizia a fost luată de autoritățile ucrainene, după ce a fost impusă legea marțială. Astfel, în cazul bărbaţilor este permisă părăsirea ţării celor care au dublă cetățenie sau cu alte cetățenii decât ucraineană, notează corespondenții Libertatea de la graniță.
Fratele mai mare i-a zis că lucrează. „Cum naiba lucrezi azi? Fă-ți bagajul și pregătește-te să te duci la adăpost dacă sună alarma”, i-a spus Volodymyr impacientat.
198 de civili au murit în ultimele trei zile în războiul din Ucraina, iar numărul răniților a depășit o mie. Familia lui Volodymyr și-a pregătit câte un rucsac de urgență: documente, medicamente, ceva de mâncare.
E student în România de câteva luni
Volodymyr a venit în București la finalul anului trecut, să urmeze un program de master. A ales România pentru că universitatea de aici oferea programul pe care el și-l dorea, științe cognitive, în limba engleză. Înainte să se mute la București, a predat ore de matematică mai mulți ani, pentru a-și strânge bani să studieze.
Înainte să ne vedem, băiatul și-a făcut două pancarte, cu mesaje pentru oprirea războiului. Spune că vrea să meargă în fața Ambasadei Rusiei, să protesteze față de minciunile pe care le distribuie pe pagina lor oficială.
„Ultima veste bună înainte de a veni să mă întâlnesc cu tine a fost că Kievul e sub controlul armatei ucrainene, e în siguranță deocamdată.”
Deocamdată
Când a plecat din camera de cămin a rămas și fără internet pe telefon. Pe timpul interviului, îl ajut să se conecteze la internet. Din centrul Bucureștiului, telefonul devine singurul mod fizic prin care poate fi alături de cei dragi. După ce se conectează, la fiecare câteva minute face câte o tură: știri, familie, prieteni.
Citește știrile și respiră greu. Zice cu voce tare, pe ton tremurat, în engleză ce citește. „Vestea tulburătoare e că 4 civili au murit și 15 au fost răniți. E oficial.”
Îi scrie fratelui. „Sper să primesc vești în curând.”
O sună pe mama lui. Răspunde. „Mama e bine. Deocamdată.”
Apoi, spune cu privirea încă la telefon: „Știi, cel mai rău sentiment nu e frica. E neputința.”
Când vorbește despre Kiev, chipul i se luminează un pic. „Am trăit toată viața acolo, în Cartierul Rusanovka, un fel de insulă separată prin poduri de restul orașului. Sunt parcuri, recent au fost amenajate și piste de biciclete acolo, exact ca în Europa”, încearcă o glumă. Apoi arată poze cu locul lui preferat de acasă și spune că e similar cu Delta Văcărești din București.
Urmează o nouă tură pe telefon.
„Soldații ucraineni luptă de unii singuri”
„Cel mai nesigur loc din Ucraina acum este cerul. Știm cu toții ce putere aviatică are Rusia. Restul țărilor ar trebui să interzică zborurile operate de companiile aeriene ruse și să își închidă spațiul aerian pentru toate aeronavele rusești”, crede tânărul.
Pentru el e important ca românii să-și manifeste solidaritatea, să meargă în fața Ambasadei Rusiei din București și să spună că-și doresc ca războiul să înceteze. Să posteze mesaje pe paginile oficiale ale președinților altor țări, să posteze mesaje pentru oprirea războiului utilizând #. „Nici nu visăm că NATO va interveni, să fim serioși, soldații ucraineni luptă de unii singuri.”
Deși se simte neputincios, încearcă să-i sprijine cum poate pe cei de acasă. A contactat mai multe grupuri, să ajute cu traduceri și informații pentru refugiații ucraineni care vin în România. Totodată, a început să distribuie link-uri unde oamenii pot dona bani pentru a sprijini armata ucraineană.
Le sunt recunoscător tuturor românilor care mi-au oferit imediat ajutorul. Dar nu eu am nevoie de ajutor, militarii, paramedicii, refugiații ucraineni, ei au nevoie de tot sprijinul.