”Ştiu ce faci, dragă fată norocoasă, sau dear lucky girl, nu ştiu cum îţi place mai mult. Ştiu unde, ştiu pe ce site-uri, la ce studio. Târgul meu: 1.000 de lei pană mâine, la ora 15:00, sau o postare interesantă va apărea peste tot. Asta pentru că nu-ţi vreau răul”, i-a transmis șantajista colegei sale prin intermediul unui cont fals de Facebook pe care aceasta îl folosea, potrivit Mediafax, care citează Ziarul de Iaşi.

Tânăra agresată a făcut plângere la poliţie, iar poliţiştii i-au recomandat să intre în jocul şantajistei pentru a putea organiza flagrantul.

Când a primit suma de 1.000 de lei cerută pentru a opri şantajul, tânăra studentă le-a spus poliţiştilor că nu are actele la ea şi a oferit datele unei alte persoane.

Poliţiştii au deschis dosar penal pe numele respectivei persoane, dar şi-au dat seama rapid că au fost păcăliţi,

Astfel, pe lângă acuzaţia de şantaj, studenta de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi a fost acuzată și de fals în acte. Tânăra a primit o pedeapsă de un an şi şase luni de închisoare, cu suspendare. Sentinţa nu este definitivă, astfel că studenta a făcut recurs.

România, una dintre jucătoarele globale importante pe piața videochatului, a înregistrat o creștere de la începutul pandemiei atât a veniturilor venite din consumul acestui serviciu, cât și a numărului de cereri de angajare.

Pur și simplu, sute de persoane rămase fără un loc de muncă caută o soluție de avarie pentru această perioadă. Și parte dintre ele găsesc un job ca modele de videochat, măcar până la ridicarea măsurilor restrictive.

Urmărește-ne pe Google News