Unul dintre medicii aflaţi în aeronava care a aterizat forţat în Munţii Apuseni este Radu Zamfir, chirurg la Spitalul Fundeni, coordonatorul echipei de prelevare şi cel care a sunat la 112 să ceară ajutor. Însă, o schimbare de situație s-a produs înainte de accidentul aviatic de la Beliș, potrivit digi24.ro.
De această dată, componența echipei de prelevare a fost puțin diferită față de cum se întâmpla de obicei. Pentru că la Spitalul Județean Oradea una dintre asistente are experiență în prelevarea de organe, nu a mai fost nevoie să plece asistenta medicală din Bucureşti. Aşa că o studentă la medicină s-a urcat în avionul care s-a prăbușit în județul Cluj și în urma căruia și-a pierdut viața. Este vorba despre Aurelia Ion, care se pare că ar fi vrut să capete experiență medicală. Ea era o studentă de la Universitatea de Medicină și Farmacie la Institutul Medico-Militar și a plecat în această misiune alături de medicii de la spitalele Elias și Fundeni. În urma accidentului, ea şi-a pierdut viaţa.
Pilotul Adrian Iovan (55 de ani) şi o studentă în anul V la medicină şi-au pierdut viaţa, luni, în urma unui accident aviatic. Aflat la manşa unui avion ce transporta o echipă de medici la Oradea, Iovan a fost nevoit să aterizeze forţat într-o zonă muntoasă de la limita judeţelor Alba şi Cluj. În urma impactului, cinci dintre pasageri au scăpat teferi.
Recomandări
Harta puterii după parlamentare. PSD ia un sfert din mandate, AUR și-a dublat scorul. Fiefurile PNL pot fi numărate pe degetele de la o mână | Analiză