Ea povestește pentru publicul
Libertatea ce a învățat la un curs de Design Thinking (Gândire creativă) și cum
oricine poate pune în practică aceste cunoștințe.
- Plecată fiind, mă gândesc adesea la România și la ce pot face eu pentru a-i ajuta pe cei de acasă.
- Înțeleg mai bine valoarea empatiei în fiecare parte din viața mea de zi cu zi, cu precădere în relația cu cei din jurul meu. Am învățat să ascult cu mult mai mare atenție ce mi se spune.
- Mă gândesc periodic la ce mă deranjează la mine, la alții și la ce văd în jur și îmi iau notițe.
Găsirea echilibrului dintre viața personală și cea profesională, lipsa locurilor de parcare lângă locul de muncă sau orele petrecute în trafic sunt probleme cu care ne confruntăm zi de zi. La cursul de Design Thinking de la Colegiul Dartmouth din SUA am învățat să privesc aceste situații ca pe niște probleme de design. Această perspectivă împiedică tendințele fataliste și subliniază faptul că există soluții în toate aceste cazuri, fiindcă designul poate fi întotdeauna regândit ori îmbunătățit.
Design thinking-ul este o strategie creativă de soluționare a problemelor,
folosită nu numai de designeri, ci de oricine creează inovație, indiferent de
domeniu. Este un proces iterativ ce presupune înțelegerea aprofundată a
oamenilor cărora li se rezolvă problema, contestarea prejudecăților și
redefinirea problemei, cu scopul de a produce cele mai benefice soluții de
design, la intersecția dintre nevoile utilizatorilor și ceea ce este viabil din
punct de vedere tehnologic și economic.
În societatea românească, noi credem
preponderent că inovația sau gândirea creativă țin de talent, de un dar, de
ceva ce nu controlezi. Nu e așa.
Rezolvarea problemelor în mod creativ și crearea inovației nu țin strict de potențialul creativ înnăscut – acestea sunt procese pentru care există o metodologie.
Etapele gândirii creative
Cum se produce inovația din
perspectiva gândirii creative? Concret, prin șase etape: empatizare, definire,
ideare, creare de prototipuri, testare și evaluare.
Primele două etape au ca scop înțelegerea
publicului țintă și formularea concretă a problemei pe care inovația finală o
va rezolva.
În prima etapă se fac interviuri cu
cei care formează publicul țintă pentru
a empatizacu aceștia, deoarece
astfel putem cunoaște poveștile potențialilor consumatori, conducând la
înțelegerea în profunzime a nevoilor acestora și la cea de-a doua etapă: definirea problemelor pe care ne dorim
să le rezolvăm.
Interviurile de succes presupun
renunțarea la prejudecăți și înlocuirea acestora cu o minte deschisă. După extragerea
informației interesante din interviuri și definirea problemelor, urmează etapa
de ideare, care înseamnă a imagina
ceea ce urmează să aplici și se desfășoară prin sesiuni de brainstorming.
Fiecare participant la brainstorming
trebuie să se simtă confortabil să-și împărtășească ideile și, la rândul lui,
să asculte și să nu judece ideile celorlalți. Așa se vor naște multe idei,
unele bune, altele mai puțin bune, unele banale, altele excentrice, unele
creative, dar nefezabile.
În brainstormig, este esențial ca inițial nimic să nu se respingă, deoarece ideile se nasc din ideile altora, prin colaborare. Abia ulterior se ajunge la ideea sau ideile „câștigătoare”.
Apoi, urmează etapa a patra, crearea de prototipuri simple care să
simuleze experiența utilizatorului cu ideea aleasă. Pentru etapele a treia și a
patra, frazele cheie sunt „reziliența în fața erorilor” și „înțelegerea
importanței nereușitelor”.
Este necesar ca cei care contribuie la ideare să treacă peste orice fel de orgoliu care i-ar face să se îndrăgostească de prima idee care pare convingătoare și să aibă puterea să vină constant cu idei noi.
În aceeași măsură, crearea de
prototipuri necesită iterare și reiterare, pentru că erorile trebuie
identificate cât mai rapid cu putință.
Greșelile sau ideile proaste, care
sunt inevitabile, nu trebuie privite cu negativitate – din contră, din ele se
poate mereu învăța ceva. Această mentalitate este baza etapei a cincea, testarea cu utilizatorii pentru a
redefini anumite probleme și a empatiza și mai mult cu aceștia.
În cea de-a șasea etapă, rezultatul se evaluează printr-un feedback care
poate fi integrat ulterior în proiect. Bineînțeles, în oricare etapă ne putem
întoarce la etapa anterioară, spre exemplu:
- Dacă în urma interviurilor problema
nu poate fi definită, reluăm interviurile; - Dacă în urma prototipării descoperim
că ideea la care s-a ajuns este greu de implementat, revenim la ideare; - Dacă
în urma testării cu utilizatorii descoperim defecte sau nevoi la care nu ne-am
gândit, revenim la crearea de prototipuri.
Cum am pus în practică ce am învățat
Am învățat despre fiecare pas în
parte prin proiecte concrete. Pentru a ne obișnui cu prototiparea rapidă, am
proiectat și apoi am construit un roller-coaster dintr-un material de tip
spumă. Pentru a înțelege ce înseamnă să vii cu idei neconvenționale și
originale, fără rețineri, a trebuit să imaginăm un produs la limita
tehnologiei.
Alături de echipa mea, am observat
că părinții tineri au nevoie de acces imediat la informații despre sănătatea
bebelușului lor, pentru a putea acționa corespunzător și a fi mai puțin
stresați.
Așadar, am venit cu ideea unei aplicații interactive care, în asociere cu un pătuț care înregistrează semnele vitale ale copilului, să monitorizeze sănătatea bebelușului, să anticipeze etapele de dezvoltare prin care trece copilul, și să prezinte sugestii și soluții la problemele care nu necesită o vizită la doctor.
În cadrul proiectului final, care a
avut ca rol îmbunătățirea programului facultății de inginerie, am urmat toți
pașii despre care am învățat.
Împreună cu colegii mei, am
descoperit că primul și ultimul an prezintă cele mai multe dificultăți pentru
studenții de inginerie de la colegiul meu, de la stresul creat de lipsa
direcției și a îndrumării inițiale prin partea teoretică, premergătoare
programului de inginerie, până la dificultățile financiare întâmpinate în
ultimul an.
În primul rând, am propus
dezvoltarea unei platforme prin care studenții să-și poată crea un plan al
cursurilor personalizat, în funcție de interese și experiența academică
anterioară. Prin aceeași platformă, studenții ar putea avea acces la feedback
de la alți studenți despre cursuri și profesori, pentru identificarea
cursurilor potrivite lor.
În al doilea rând, am sugerat
construirea unui cămin și subvenționarea unui plan de masă pentru studenții din
ultimul an, care, în anumite circumstanțe, au o situație financiară precară. În
ultimul rând, pentru a crește vizibilitatea facultății de inginerie în cadrul colegiului,
am propus realizarea unui eveniment deschis publicului larg care să promoveze
proiectele și inițiativele studenților și profesorilor de la facultatea de
inginerie.
După curs, am început să reflectez
și să aplic ce am învățat în decizii ce țin de viața personală sau de proiecte
dincolo de facultate. Înțeleg mai bine valoarea empatiei în fiecare parte din
viața mea de zi cu zi, cu precădere în relația cu cei din jurul meu. Am învățat
să ascult cu mult mai mare atenție ce mi se spune. Mă gândesc periodic la ce mă
deranjează la mine, la alții și la ce văd în jur și îmi iau notițe.
Acest proces mă ajută să îmi reafirm
valorile, pentru a face mereu doar ce este conform lor, și apoi să descopăr
unde pot aduce eu o schimbare.
Am înțeles cât de importantă este “prototiparea” pentru a-ți alege un drum în viață, adică încercările repetate, unele eșuate, de pornire către diferite domenii de interes.
Mai mult, am învățat să cred în
propriul potențial creativ și în capacitatea mea de acțiune.
Plecată fiind, mă gândesc adesea la
România și la ce pot face eu pentru a-i ajuta pe cei de acasă. Punându-mi
constant această întrebare, intrând în discuții cu diverse asociații care fac
bine acasă și aplicând ce am învățat la cursul de Design Thinking, am ajuns în etapa finală a concursului asociației
de inginerie umanitară de la colegiul meu cu un proiect pe care vreau să îl
implementez acasă, care își propune să crească semnificativ mobilitatea
persoanelor în scaun rulant.