O studenta la Facultatea de Agronomie din cadrul Universitatii din Craiova a nascut, la inceputul acestei luni, fara sa stie nimeni apoi si-a ascuns copilul in dulap, unde a fost gasit dupa doua saptamani de colegele sale. Gabriela Avimov (20 de ani) e din Tulcea. Ea statea la camin si era o persoana foarte retrasa. Nici una din colegele ei nu a stiut ca a ramas insarcinata. Ca sa scape de explicatii, aceasta le-a spus fetelor cu care statea in camera ca sufera de fibron si ca are hemoragie. Pe 3 aprilie, Gabriela a nascut, la termen, un baietel pe care l-a infasurat in carpe si l-a abandonat intr-o cutie de carton din propriul dulap de haine. Trupul acestuia a fost gasit, zilele trecute, de colegele de camera ale fetei care nu mai suportau mirosul din incapere. Studenta e cercetata in stare de libertate, dar politistii nu se pot pronunta daca este vorba despre pruncucidere, intrucat raportul medico-legal nu a fost definitivat. Gabriela Avimov a fugit din camin, unde nu a fost vizitata niciodata de nimeni. Se pare ca totusi ea face parte dintr-o familie instarita si e singurul copil la parinti.

 
 

Urmărește-ne pe Google News