UPDATE: Profesorul Florin Diaconu a declarat pentru Libertatea că nu i-a cerut studentei părăsească sala de curs şi că nu a impus o regulă de interzicere a vălului musulman la cursurile sale.

INTERVIU/ Profesorul Florin Diaconu, acuzat de islamofobie: ,,Dacă studenta are căști pentru copiat sub văl?”

Ştirea iniţială

Fetele au depus plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, au declarat, pentru Libertatea, membri ai comunității de sirieni din România.

Profesorul Florin Diaconu

         ”M-am trezit pe cap, ieri, la unul din cursurile mele, cu o purtătoare de acoperământ islamic. Nu o burka, aceea care ascunde complet capul, inclusiv faţa, ci mai degrabă ceva care semăna cu ceea ce numim în mod obişnuit hijab sau al-amira. La o întrebare vădit benignă, zic eu, adresată în afara orelor de curs (de fapt, după ele) legată de eventualitatea ca persoana în cauză să ia în calcul, măcar ca simplă ipoteză de lucru, rugămintea mea de a se gândi dacă, totuşi, chiar e cazul să-şi afişeze în chip atât de ostentativ credinţa, am primit, în loc de răspuns, un şir de zbierăte. Cu puţinele cuvinte pe care le ştie în limba română, persoana în cauză – relativ recent ajunsă în România, pe cât am înţeles, ca refugiat sau azilant – mi-a transmis, printre alte răcnete: „Eu am drepturi!”. Perfect adevărat. Are drepturi, desigur, ca orice alt azilant sau refugiat; ştiu şi eu asta. Doar că drepturi am, la naiba, şi eu, nu numai domnia sa,” a scris profesorul universitar.

Florin Diaconu a continuat prin a spune că nu este deranjat de religia imigranților din România cât timp ea nu este…. ”deranjantă”.

Acuzații de islamofobie pe Facebook

Mulți dintre cititorii blogului său i-au dat dreptate profesorului Diaconu.

 


Alți utilizatori de Facebook l-au criticat pe Florin Diaconu și l-au acuzat de islamofobie.


 

CV-ul profesorului conține un detaliu ironic.  Florin Diaconu este, din 2002,  membru fondator al LICRA – România (Liga Internaţională Contra Rasismului şi Antisemitismului).

Alte pasaje din articolul publicat pe blogul profesorului Diaconu:

– ,,Fără ostentaţie şi fără să mă deranjeze, însă, în vreun fel, pentru bunul motiv că nici eu nu-i deranjez pe ei cu credinţa mea, indiferent care şi câtă e ea (şi nici nu comit gesturi ostentative cu încărcătură religioasă de vreun fel – nu cred că m-a văzut, de exemplu, cineva, vreodată, purtând pe piept, la vedere, vreo cruce, fie ea mare sau mică). În aceste condiţii, m-ar bucura tare mult să nu mai văd – dacă s-o putea – vreo burka sau vreun hijab atunci când intru la cursuri, pentru simplul motiv că nici eu nu afişez, pe catedră, şiruri-şiruri de icoane, de lumânări şi de cădelniţe în care să fumege tămâie.”

–  ,,Cel care vine aici din Siria, să zicem, şi solicită azil sau chiar cetăţenie română, cui ar trebui să fie fidel – României, sau, eventual, identităţii culturale şi religioase islamice împinse, dacă-i loc cumva pentru aşa ceva, chiar până la ideea de jihad?”

 

Urmărește-ne pe Google News