A reînceput şi anualul scandal legat de cazare, căminele fiind insuficiente, iar traficarea locurilor fiind boală veche. Învăţământul superior trece, dincolo de precaritatea fondurilor, prin suferinţe sistemice, care par a se accentua printr-o interminabilă reformă. Nici Guvernul, nici Legislativul nu se arată preocupate, darămite capabile să-l aşeze pe o bază logică, raţională, eficientă. Legea domeniului se fezandează pe undeva prin Parlament, după dispute încinse, legate atât de pretenţiile şopârloase ale UDMR, cât şi de pofta lui Funeriu de a îngrădi autonomia universitară.

Deşi, aici, se cuvine să-i dăm dreptate, o comisie care să evalueze competenţa cadrelor didactice (dar şi dotarea facultăţilor) e mai mult decât oportună: prea mulţi nechemaţi şi moftangii din rândurile politicienilor s-au trezit lectori, conferenţiari şi profesori, scăzând ştacheta unui învăţământ din care nicio universitate nu figurează în celebrul Top 500 Shanghai. În bună măsură, şi pentru că învăţământul superior, mai ales cel privat, e văzut prea mult ca o afacere. Şi totuşi, o nouă generaţie de studenţi (doar vreo 2% provin din liceele de la ţară?) a pornit la drum.

În lipsa unei prognoze guvernamentale lucide a forţei de muncă, a specializărilor necesare peste câţiva ani, au un viitor incert. Chiar dacă sunt sârguincioşi, chiar dacă sunt supradotaţi, mulţi se vor irosi. Sau, aşa cum sunt îndemnaţi, vor pleca dintr-o ţară prost condusă şi incapabilă să le asigure un loc de muncă şi un trai decent

 
 

Urmărește-ne pe Google News