Primul tînăr este student la Universitatea Politehnică din Bucureşti şi venise în vizită la prietenul lui, care frecventează cursurile de limba română la Universitatea Piteşti. Se întorceau la cămin când au fost abordaţi de către cei cinci indivizi, dintre care trei purtau salopete specifice unei firme de pază din oraş. Studenţii africani au povestit poliţiştilor că au fost loviţi cu bastoane de cauciuc şi unul dintre ei a primit o sticlă de bere în cap, şi nu exclud ipoteza de a fi fost ţinta unui atac rasist.
Studenţii au fost duşi la spital de alţi prieteni, studenţi în Congo. Unul a suferit un hematom cranian şi a necesitat un consult neurologic, iar celălalt a suferit o contuzie de bazin. Poliţia a deschis un dosar pentru infracţiunea de loviri şi alte violenţe şi se fac cercetări pentru identificarea agresorilor. Este posibil ca trei dintre agresori să fie agenţi de pază, drept pentru care vor fi făcute verificări la mai multe firme de pază din oraş, iar identificarea se va face după fotografii.
La conflict au asistat şi două fete, studente la Universitatea Piteşti şi care sunt cazate la căminul respectiv. Tocmai de aceea se vor face şi recunoaşteri din grup, la care vor participa atât cele două martore cât şi victimele