Manifestanții, basarabeni aflați la studii sau care locuiesc în București, dar și români contestă rezultatul alegerilor din Republica Moldova pe motiv că acestea ar fi fost fraudate.
Protestatarii au scandat „Limba română, unica stăpână”, „Dodon nu e președintele meu”, „Alegeri fraudate”, „Vrem să votăm”, „Jos Dodon”, „Rusia nu uita, Basarabia nu e a ta”, „Vrem dreptate”, „Maia Sandu, președinte”.
Ambasadorul Republicii Moldova în România, Mihai Gribincea, a dialogat cu protestatarii, precizând că ambasada a solicitat suplimentarea buletinelor de vot, dar i s-a explicat că nu e posibil, pentru că nu pot fi schimbate regulile jocului între cele două tururi de scrutin.
„Am comentat situația de ieri. Am spus foarte clar că ambasada a solicitat suplimentarea buletinelor de vot, lucru care mi s-a explicat că nu e posibil din cauză că legislația permite 3.000 de voturi pe secție și că între un tur și altul nu vor fi schimbate regulile de joc. Eu vă spun ce a întreprins ambasada pentru a asigura dreptul de vot al cetățenilor. Ieri, în jurul orei 7,00 (19,00), aici la ambasadă toate buletinele de vot se epuizaseră și noi am îndemnat — eu am mers în fruntea lor până la secția consulară, unde cea mai mare parte a alegătorilor care au fost prezenți până la ora 9,00 (21,00 — n.r.) și-au putut exercita dreptul de vot și au rămas în jur de 60 — 70 de oameni”, a spus ambasadorul.
Referitor la buletinele de vot tipărite în limba rusă, el a precizat că au fost câte 500 de buletine pe secție.
Întrebat ce le răspunde cetățenilor moldoveni care nu au putut să voteze, diplomatul a afirmat că sunt probleme care nu țin de competența sa.
„Ca reprezentant al ambasadei am făcut tot posibilul aici, în București și pe teritoriul României. Dacă la primul tur au fost 9.300 de participanți la vot, la turul doi au fost 16.000. Îmi cer scuze față de cei care nu au avut posibilitatea să voteze, dar dacă am fi fost inactivi cred că de la ora 7,00 (19,00 — n.r.) cel puțin 1.000 de oameni ar fi rămas fără să își poată exercita dreptul la vot. Așa, împreună cu ei am plecat la secția consulară, unde rămăseseră în jur de 1.000 de buletine de vot și oamenii au putut să voteze”, a precizat diplomatul.
Ambasadorul moldovean a opinat că, în acest context, Comisia Electorală Centrală trebuie să tragă o serie de concluzii cu situația care s-a creat. „Parlamentul trebuie să tragă niște concluzii și să schimbe legea privind alegerile. Au fost foarte multe cazuri când oamenii nu au putut vota cu buletine de vot. Poate ar fi cazul ca și acest subiect să fie abordat pentru ca la alegerile viitoare să nu se mai întâmple asemenea lucruri”, a precizat Mihai Gribincea.
Citește și: Proteste la Chișinău. Aproximativ 3.000 de oameni cer repetarea celui de-al doilea tur de scrutin