Într-o primă
etapă, aceste studii clinice vor fi desfășurate pe 200 de voluntari sănătoși,
cu vârstele cuprinse între 18 și 55 de ani.
”Acesta este
doar al patrulea studiu pe oameni”, realizat deocamdată în lume pentru testarea
unui vaccin împotriva COVID-19, se afirmă într-un mesaj al Institutului Paul
Ehrlich.
În cea de-a
doua etapă, noul vaccin va fi testat pe un număr mai mare de oameni, inclusiv
pe cei aflaţi în categoria cu cel mai ridicat risc asociat acestei maladii.
Teste ale
noului vaccin sunt planificate şi în Statele Unite, după obţinerea aprobărilor
necesare în vederea utilizării sale pe pacienţi umani, a dezvăluit compania
BioNTech, specializată până acum în cercetări care vizează tratamente împotriva
cancerului, mai precizează Agerpres.
Aproximativ
150 de proiecte se află în prezent în diverse etape de implementare pe plan
mondial în vederea obţinerii unui vaccin împotriva noului coronavirus.