Francezii au clasificat alimente precum prăjiturile, nuggets de pui sau pâinea produsă în cantități foarte mari ca fiind „ultra-procesate”.

Ei au realizat studiul pe 105.000 de persoane, iar rezultatul a arătat că, cu cât consumă mai multe astfel de alimente foarte procesate, cu atât sunt mai  expuși riscului de a face cancer.

Lista alimentelor considerate ”ultra-procesate”:

  • Pâine și chifle ambalate în masă
  • Gustări ambalate dulci sau sărate, inclusiv chipsuri
  • Batoane de ciocolată și dulciuri
  • Sucuri și băuturi îndulcite
  • Chiftele sau nuggets din pui sua pește
  • Supe instant cu fidea sau noodles
  • Preparatele semi-preparate congelate
  • Alimente fabricate în mare parte sau în întregime din zahăr, uleiuri și grăsimi

Supra-ponderabilitatea este recunoscută ca fiind cea mai importantă cauză a cancerului care poate fi prevenită, după fumat, iar Organizația Mondială a Sănătății spune că carnea procesată crește ușor riscul apariției cancerului.

Dar echipa de la Universite Sorbonne Paris Cite – a folosit sondajele privind alimentele de pe parcursul a două zile în cazul a 105.000 de oameni. Cei aflați în studiu, care erau în majoritate femei de vârstă mijlocie, au fost urmăriți pe o perioadă de cinci ani.

Anchetă la Castelul Peleș după dezvăluirile Libertatea. Corpul de control al Ministerului Culturii a cerut actele contabile din 2019 și documente interne. Mărturia unui turist șocat de hoția angajaților
Recomandări

Rezultatele au arătat că, pe măsură de consumul de alimente ultra-procesate a crescut cu 10% în cei cinci a crescut și numărul de cancere detectate cu 12%.

Astfel, în timpul studiului 18% din dieta oamenilor a constat în alimente ultra-procesate. În medie au existat 79 de cancere la 10.000 de persoane în fiecare an, iar creșterea proporției alimentelor procesate cu 10% ar conduce la apariția a nouă tipuri de cancere suplimentare la 10.000 de persoane pe an

Cercetatorii au concluzionat: Aceste rezultate sugereaza că o creștere rapidă a consumului de alimente ultra-procesate ar putea conduce la o creștere a cancerului în următoarele decenii.

Dar au afirmat că constatările trebuie „confirmate de alte studii la scară largă”, iar cercetarea a fost necesară pentru a stabili dacă există o legătură între cancer și alimentele ultra-procesate.

Cu toate că studiul este privit cu multă reticiență de experți, toată lumea este de acord că o dietă sănătoasă este cea mai bună variantă pentru populație.

Un studiu realizat de cercetătorii de la Cambridge University arată că alimentele consumate zilnic pot duce la răspândirea mai rapidă a cancerului în organism. Studiul pe animale, publicat în revista Nature, a arătat că tumorile de sân, de exemplu, se dezvoltă mult mai ușor acolo unde există cantități mari de asparagină. Această substanță se găsește în sparanghel, carnea de pui, fructele de mare și multe alte alimente.

Sondaj INSCOP la comanda Libertatea – Alegeri prezidențiale: candidații cu cele mai mari șanse să intre în turul 2
Recomandări
Sondaj INSCOP la comanda Libertatea – Alegeri prezidențiale: candidații cu cele mai mari șanse să intre în turul 2

Citește și: Cine este Nikolas Cruz, autorul atacului de la liceul din Florida soldat cu 17 morți. Adolescentul fusese exmatriculat

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Știrileprotv.ro
Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Produsul adorat de români care se scumpește pe final de an. Oamenii au început să-și facă provizii, mai ales că vin sărbătorile
FANATIK.RO
Produsul adorat de români care se scumpește pe final de an. Oamenii au început să-și facă provizii, mai ales că vin sărbătorile
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
GSP.RO
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Elle.ro
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Unica.ro
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Carambolul cu 12 maşini de pe A3. Gestul unei şoferiţe care a salvat alte autoturisme să se facă zob: "Am făcut cruce! Nu-mi vine să cred"
Observatornews.ro
Carambolul cu 12 maşini de pe A3. Gestul unei şoferiţe care a salvat alte autoturisme să se facă zob: "Am făcut cruce! Nu-mi vine să cred"
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor
HOROSCOP
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI