“Unele rapoarte spun că anticorpii împotriva acestui virus dispar rapid, noi am descoperit exact opusul – că mai mult de 90% dintre persoanele care au fost ușor sau moderat bolnave produc un răspuns anticorp suficient de puternic pentru a neutraliza virusul timp de mai multe luni, iar acest lucru este esențial pentru dezvoltarea eficientă a unui vaccin”, a declarat într-un comunicat Florian Krammer, profesor de vaccinologie la Școala de Medicină Icahn din Mount Sinai, care a condus echipa de studiu.
Echipa a analizat răspunsurile anticorpilor de la peste 30.000 de persoane care au fost testate pozitiv cu COVID-19 la sistemul de sănătate din Mount Sinai între martie și octombrie. Cercetătorii au caracterizat răspunsurile anticorpilor ca fiind scăzute, moderate sau ridicate.
Mai mult de 90% au avut niveluri moderate până la înalte sau titruri de anticorpi la proteina spike a virusului – structura pe care o folosește pentru a combate celulele pe care le infectează.
Apoi, au studiat îndeaproape 121 de pacienți care s-au vindecat și au donat plasma, prima dată la trei luni după vindecare, apoi din nou după cinci luni. Astfel, cercetătorii au constatat că unii anticorpi au scăzut, în timp ce alții au persistat.
“Nivelurile susținute de anticorpi pe care le-am observat ulterior sunt produse probabil de celulele plasmatice de lungă durată din măduva osoasă. Acest lucru este similar cu ceea ce vedem în cazul altor virusuri și probabil înseamnă că sunt aici pentru a rămâne”, a declarat Ania Wajnberg, directorul Clinicii pentru Testarea Anticorpilor de la Spitalul Mount Sinai.
COVID-19 există de aproape un an, astfel că oamenii de știință nu știu multe lucruri despre acest virus, dar sunt mai rare cazurile în care persoanele se infectează de mai multe ori cu virusul.
Pentru a scăpa de pandemie, ar fi mult mai bine dacă oamenii ar dezvolta o imunitate permanentă la virus după ce s-au infectat și vindecat. Și, desigur, imunitatea este vitală pentru ca un vaccin să fie eficient.
Foto: Hepta